MCV - Bulgaria a înregistrat progrese importante, dar nu satisfăcătoare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Raport

MCV - Bulgaria a înregistrat progrese importante, dar nu satisfăcătoare

Externe 25 Ianuarie 2017 / 15:57 391 accesări

Bulgaria a înregistrat progrese importante în îndeplinirea reformelor cerute prin Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV), mai ales în ce privește reformele legislative și evoluțiile instituționale în justiție, a declarat prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, la prezentarea celui mai recent raport referitor la monitorizarea progreselor Sofiei, transmite BTA, citând comunicatul emis de executivul comunitar. Documentul punctează că, în stadiul actual, nu se poate totuși concluziona îndeplinirea în mod satisfăcător a condiționalităților prevăzute de MCV. În ce privește calendarul de încheiere a MCV, acesta „depinde de rapiditatea cu care autoritățile bulgare vor fi capabile să adopte măsurile restante identificate într-un mod ireversibil, într-un mod care nu pune sub semnul întrebării progresele de până acum”, a subliniat Timmermans. Raportul evidențiază că Bulgaria a înregistrat progrese semnificative în implementarea strategiei de reformare a sistemului judiciar, însă punerea în aplicare a strategiei naționale anticorupție rămâne încă într-un stadiu incipient. Noul guvern de la Sofia va trebui să impulsioneze reforma pentru a asigura rezultate ireversibile, subliniază documentul. Comisia își reiterează totodată poziția conform căreia Mecanismul de Cooperare și Verificare nu ar trebui pus în legătură cu alte zone alte legislației Uniunii Europene. Obiectivele stabilite prin MCV pot fi atinse prin punerea în aplicare a recomandărilor expuse în raport, mai arată Comisia Europeană.

Taguri articol


12