Meciul Viitorului, sub lupa jandarmilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Meciul Viitorului, sub lupa jandarmilor

Eveniment 13 Aprilie 2018 / 14:04 704 accesări

Peste 150 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Constanţa vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor ce vor fi prezenţi la meciul de fotbal dintre echipele FC Viitorul şi CFR Cluj, din cadrul Campionatul National de Fotbal, Liga I, Play - off. Partida se dispută duminică, 15 aprilie, începând cu ora 20.45, pe stadionul central al Complexului Academiei Hagi de la Ovidiu. Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 19.30, iar pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în stadion, Jandarmeria Mobilă Constanţa recomandă suporterilor să vină din timp, începând cu ora deschiderii porţilor de acces. „De asemenea solicităm, atât suporterilor, cât şi cetăţenilor, să manifeste înţelegere faţă de măsurile care vor fi asigurate cu acest prilej şi să răspundă cu solicitudine indicaţiilor forţelor de ordine, pentru ca această competiţie să se desfăşoare în condiţii optime de siguranţă”, recomandă reprezentanții Jandarmeriei.

Jandarmeria recomandă, de asemenea, suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.

Iată ce nu trebuie să facă un suporter „rezonabil”:

Spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă;

Este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.



12