Meleşcanu s-a întâlnit cu preşedintele croat. Ce strategie s-a aflat pe agenda comună

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Meleşcanu s-a întâlnit cu preşedintele croat. Ce strategie s-a aflat pe agenda comună

Externe 09 Martie 2018 / 19:19 566 accesări

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a avut vineri, în contextul vizitei în Croaţia, consultări cu viceprim-ministrul şi ministrul afacerilor externe şi europene al Republicii Croaţia, Marja Pejcinoivic Buric, şi întrevederi cu preşedintele Republicii Croaţia, Kolinda Grabar-Kitarovic, cu premierul Andrej Plenkovic şi cu preşedintele Parlamentului, Gordan Jandrokovic, informează MAE într-un comunicat transmis AGERPRES. În cadrul discuţiilor, a fost salutat, de asemenea, "rolul de punte de legătură pe care minoritatea croată din România, pe de o parte, şi comunitatea română şi comunităţile românofone din Croaţia pe de alta îl au în consolidarea relaţiei bilaterale româno-croate". În discuţiile cu interlocutorii croaţi, precizează MAE, a fost reconfirmată poziţionarea apropiată a celor două state pentru identificarea celor mai bune soluţii de asigurare a funcţionării Uniunii Europene, în plan financiar, prin viitorul cadru financiar multianual, "în care politicile de coeziune şi agricolă trebuie să se regăsească de o manieră corespunzătoare".

În context, a fost subliniată importanţa aprofundării coordonării în domeniul afacerilor europene, inclusiv din perspectiva apartenenţei celor două state la trio-ul preşedinţiilor Consiliului UE. Ambele părţi şi-au manifestat preocuparea faţă de situaţia cetăţenilor proprii după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Discuţiile au reliefat şi importanţa Strategiei Europene pentru Regiunea Dunării în consolidarea cooperării prin identificarea de proiecte concrete în sprijinul comunităţilor locale şi al oamenilor de afaceri din ambele ţări.

Totodată, conform sursei citate, au fost trecute în revistă evoluţiile din Balcanii de Vest, ministrul român al afacerilor externe arătând că este esenţială menţinerea securităţii şi stabilităţii ţărilor din regiune şi salutând lansarea recentă a Strategiei Comisiei Europene pentru Balcanii de Vest. În discuţii au fost abordate şi evoluţiile din vecinătatea estică, ministrul Teodor Meleşcanu reiterând faptul că România "va continua să fie un susţinător ferm al parcursului european al Republicii Moldova şi va pleda la nivelul UE în favoarea consolidării sprijinului pentru autorităţile de la Chişinău, pe baza implementării agendei de reforme". Un alt subiect abordat a fost cooperarea celor două state în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, subliniindu-se importanţa implementării depline a deciziilor adoptate la Summitul NATO din 2016 de la Varşovia şi a continuării procesului de extindere, precizează sursa citată.

În întrevederea cu preşedintele Croaţiei, Kolinda Grabar-Kitarovic, unul din subiectele abordate a fost organizarea la Bucureşti, în a doua parte a acestui an, a Summitului Iniţiativei celor Trei Mări, sub egida Preşedinţiei României.

De asemenea, în convorbirile cu preşedintele legislativului croat, şeful diplomaţiei române a reiterat importanţa consolidării, în continuare, a dimensiunii parlamentare a relaţiei bilaterale, inclusiv prin organizarea unor acţiuni la nivelul şefilor de parlament şi la cel al comisiilor parlamentare de specialitate şi al grupurilor de prietenie din legislativele celor două ţări. A salutat apropiata vizită la Bucureşti a preşedintelui Parlamentului de la Zagreb.

Ministrul Teodor Meleşcanu a adresat omologului Marja Pejcinoivic Buric invitaţia de a vizita România.

În partea a doua a zilei, ministrul Teodor Meleşcanu a vizitat Biserica Ortodoxă Română din Zagreb, oferită în anul 2017 comunităţii române de Biserica Catolică din Croaţia. Ministrul român de externe a donat bisericii româneşti o icoană cu Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena - unul din hramurile bisericii din capitala Croaţiei - şi s-a întâlnit cu reprezentanţi ai Asociaţiei Românilor şi cu membri ai comunităţii româneşti din Croaţia, mai arată MAE, conform agerpres.ro.



12