Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a discutat cu comisarul UE pentru Justiţie despre desființarea Secției Speciale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a discutat cu comisarul UE pentru Justiţie despre desființarea Secției Speciale

Justiție 21 Ianuarie 2021 / 22:05 2599 accesări
Foto: gov.ro

Foto: gov.ro

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a discutat, joi, în sistem videoconferinţă, cu Didier Reynders, comisarul UE pentru Justiţie, în cadrul întrevederii oficialul român comunicând decizia Guvernului de a adopta cu prioritate, până la sfârşitul lunii februarie, proiectul de desfiinţare a Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie.

Temele de discuţie au vizat Mecanismul privind Statul de Drept şi legătura acestuia cu Mecanismul de Cooperare și Verificare, operaționalizarea Parchetului European, transpunerea și implementarea unor directive UE, respectiv digitalizarea justiției.

Comisarul Reynders şi-a manifestat disponibilitatea de a coopera cu autoritățile române în scopul asigurării predictibilității și sustenabilității procesului de reformă a justiției din România. Totodată, a fost exprimată deschiderea Comisiei către un dialog constructiv și permanent la nivel tehnic în procesul de transpunere și implementare a directivelor UE.

„Apreciem angajamentul noului Guvern în scopul consolidării și asigurării stabilității reformelor, precum și sprijinul valoros acordat de autoritățile române în contextul Mecanismului privind Statul de Drept. Este important ca iniţiativele Guvernului să fie susţinute de sistemul judiciar şi adoptate de Parlament, în urma unei dezbateri aplicate şi orientate spre stabilitate şi predictibilitate normativă.”, a declarat Comisarul REYNDERS.

Ministrul Justiției a subliniat importanța instituirii, la nivelul Uniunii Europene, a Mecanismului privind Statul de Drept și a exprimat sprijinul deplin acordat de către autoritățile române Comisiei Europene în acest exerciţiu.
Oficialul român a comunicat decizia fermă a Guvernului (confirmată prin memorandumul adoptat în data de 20 ianuarie 2021) de a finaliza şi transmite Parlamentului, în cursul lunii aprilie 2021, cele trei proiecte de legi ale justiției, puse în dezbatere publică în septembrie 2020. Proiectul de lege de desființare a SIIJ va fi adoptat cu prioritate, în Guvern, până la sfârșitul lunii februarie 2021, și transmis spre adoptare, în procedură de urgență, în Parlament.

De asemenea, ministrul Justiţiei a reiterat susţinerea pentru operaționalizarea Parchetului European, prezentând cele mai recente demersuri întreprinse în scopul adaptării legislației naționale și selectării procurorilor europeni delegați.

„Proiectele de lege care vor fi transmise Parlamentului se bazează inclusiv pe recomandările Comisiei Europene, Comisiei de la Veneţia şi GRECO. Stabilitatea, predictibilitatea şi coerenţa legilor justiţiei sunt prioritare pentru Ministerul Justiţiei. Transpunerea corectă și completă a tuturor directivelor UE reprezintă o prioritate a Programului de Guvernare în domeniul justiției, la fel ca și procesul de digitalizare a sistemului judiciar.”, a declarat ministrul Justiţiei.

Sursa: Ministerul Justiţiei



12