Moartea unui procuror. Mister după 2 de ani de la dispariţia sa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Raport public

Moartea unui procuror. Mister după 2 de ani de la dispariţia sa

Externe 24 Septembrie 2017 / 13:01 476 accesări

Misterul creat în jurul decesului procurorul argentinian Alberto Nisman, mort în 2015 în timp ce ancheta atentatul comis la Buenos Aires în 1994 împotriva unor instituții evreiești din Argentina, se adânceşte. Concluzia unei anchete a jandarmeriei care se adaugă misterului din jurul acestui deces ce provocat o vie emoție în rândul opiniei publice, aruncă un plus de senzaţional asupra acestui caz incredibil. Potrivit raportului, predat vineri procurorului federal Eduardo Taiano și din care presa a dezvăluit sâmbătă fragmente, Nisman a fost drogat cu ketamină, un puternic anestezic general, și lovit puternic la față, la ficat și la picioare, după care a fost împușcat în baie. Analiza jandarmeriei contrazice concluziile justiției argentiniene ai cărei experți afirmă că nu se poate demonstra prezența altei persoane în apartamentul magistratului în ziua morții sale și înclină spre teza sinuciderii. În schimb, rudele lui Alberto Nisman sunt convinși că el a fost asasinat.

POVESTEA MORŢII UNUI PROCUROR

Alberto Nisman a fost găsit mort în baie, cu un glonț în cap, la 18 ianuarie 2015.

Moartea sa a avut un ecou puternic în Argentina pentru că el o acuzase cu patru zile mai devreme pe Cristina Kirchner, șefa statului la vremea respectivă, că a obstrucționat ancheta asupra atentatului pentru a proteja legăturile ei cu Iranul. Cetățeni ai acestui stat erau suspectați de a fi implicați în comiterea atentatului de la 18 iulie 1994 împotriva clădirii în care își aveau sediile principalele asociații evreiești din Argentina, soldat cu 85 de morți și 150 de răniți. Decesul său a fost cu atât mai șocant, cu cât a avut loc cu o zi înainte de a fi audiat în Congres pentru a-și susține acuzațiile. După 22 de ani, încă nu a fost arestat niciun vinovat pentru atentatul respectiv, cel mai sângeros din istoria țării.

Taguri articol


12