Nereguli grave pe piața alimentară constănțeană! Ce s-a depistat?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Nereguli grave pe piața alimentară constănțeană! Ce s-a depistat?
Social 12 Iunie 2018 / 11:09 2094 accesări 1 comentariu

Medicii veterinari au continuat acțiunile de inspecție și control.
DSVSA Constanţa realizează acţiuni de evaluare, supraveghere şi control în unităţile supuse autorizării/înregistrării sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în baza legislaţiei sanitare veterinare în vigoare prin tehnici, proceduri specifice şi recoltări de probe pentru supravegherea, prevenirea, controlul şi eradicarea bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, precum şi supravegherea şi controlul în domeniul siguranţei alimentelor.
Acţiunile de supraveghere şi control desfăşurate de inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa în perioada 4.06.2018 – 10.06.2018, s-au materializat prin verificări la 160 de obiective:
1 unitate de tăiere, 2 unități procesare carne, 3 unități procesare lapte, 13 centre prelucrare lapte, 1 centru ambalare ouă, 2 centre colectare pește, 6 unități produse proaspete din pescuit, 5 măcelării, 12 carmangerii, 9 depozite alimentare, 10 restaurante, 1 catering, 2 baruri, 4 unități tip bufet, 6 unități tip fast food, 20 de super/hipermarket-uri, 13 magazine alimentare, 17 laboratoare cofetărie/patiserie, 2 cofetării/patiserii, 3 unități de fabricare pâine și specialități de panificație, 8 unități de comercializare produse congelate, 2 depozite de semințe consum, 2 unități prelucrare conservare fructe și legume, 1 unitate fabricare gheață, 1 unitate fabricare ambalaje, 1 unitate patiserie conservată, 4 unități de reambalare, 6 Circumscripții sanitare veterinare de asistență, 1 exploatație profesională, 1 centru colectare animale vii, 1 bază de recepție animale vii.
În urma controalelor s-au constatat neconformităţi cu privire la realizarea în mod necorespunzător de către medicul veterinar de liberă practică a acțiunilor sanitare veterinare cuprinse în programul strategic, scoaterea de sub restricții sanitare veterinare a animalelor din focarul de boală, etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare.
Pentru abaterile de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, au fost aplicate 7 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 16.200 de lei.
Au fost confiscate şi retrase de la vânzare, următoarele produse alimentare: carne şi produse din carne – 3761 de kg, lapte şi produse lactate – 1512 de kg, peşte şi produse din peşte – 852 de kg, ouă – 80 de kg. Valoarea acestora este în cuantum de 76.433 de lei.
Produsele confiscate au fost dirijate către unităţi de neutralizare a subproduselor de origine animală şi a produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman şi distruse prin incinerare. DSVSA Constanța nu a dat publicității numele unităților descoperite cu probleme, potrivit Regulamentului intern.

1 comentariu

okila 12:29:34 / 12 Iunie 2018
auchan

azi dimineata la orele 1100 o lucratoare schimba etichetele la produse kaizer din porc de la rafturile cu produse cu pret redus din capul rafturilor ,cand a vazut telefonul a acoperit cosul si a disparut nu am avut timp sa o filmez,stiam ca abia au fost amendati dar vad ca nu s-au potolit

Adaugă comentariul tău





NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.

Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.2166 secunde