Niculescu şi Begu s-au calificat în turul al doilea la dublu, la Londra

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp

Niculescu şi Begu s-au calificat în turul al doilea la dublu, la Londra

Sport 05 Iulie 2019 / 09:04 543 accesări
Irina Begu şi Monica Niculescu

Irina Begu şi Monica Niculescu

În primul tur la dublu feminin din cadrul turneului de la Wimbledon, al treilea de Grand Slam al anului, Monica Niculescu şi Irina Begu, favorite numărul 15, au câştigat, joi seară, întâlnirea cu Daria Kasatkina (Rusia) / Anett Kontaveit (Estonia), cu scorul de 3-6, 6-4, 6-2, după două ore de joc. În turul secund, Niculescu şi Begu vor înfrunta perechea alcătuită din Xinyun Han (China) şi Oksana Kalashnikova (Georgia).

Tot în primul tur, Andreea Mitu şi franţuzoaica Pauline Parmentier au fost învinse în primul tur de americancele Danielle Collins şi Bethanie Mattek-Sands, cu scorul de 6-4, 6-2.

La dublu masculin, Marius Copil şi francezul Ugo Humbert au cedat în primul tur în faţa perechii Pierre-Hugues Herbert (Franţa) / Andy Murray (Marea Britanie), cu scorul de 6-4, 1-6, 4-6, 0-6, după o oră şi 28 de minute de joc.

La dublu feminin va evolua sâmbătă şi Sorana Cîrstea, alături de Galina Voskoboeva (Kazahstan), în duelul din turul al doilea cu britanicele Sarah Beth Grey şi Eden Silva.

Tot vineri, de la ora 13.00, în turul secund la dublu masculin, perechea formată din tenismanul constănţean Horia Tecău şi olandezul Jean-Julien Rojer, cap de serie numărul 5, va întâlni dublul francez format din Fabrice Martin şi Hugo Nys.



12