Noi arestări la Bruxelles şi Liege

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Teroriștii rămân bine ascunși

Noi arestări la Bruxelles şi Liege

Externe 23 Noiembrie 2015 / 16:07 727 accesări

Parchetul federal belgian a anunţat că alte cinci persoane au fost reţinute luni, în urma a şapte percheziţii efectuate în regiunea Bruxelles şi zona Liege, relatează radioteleviziunea RTBF. Numărul total al persoanelor reţinute începând de duminică seara, de la declanşarea operaţiunilor poliţiei belgiene, a ajuns astfel la 21. În timpul unei percheziţii efectuate duminică seara a fost confiscată suma de 26.000 de euro, mai precizează comunicatul Parchetului federal. 16 suspecţi au fost reţinuţi duminică seara, în urma unei vaste operaţiuni în Belgia, care nu a permis însă arestarea lui Salah Abdeslam, suspectat că a jucat cel puţin un rol logistic în atacurile de la Paris şi Saint-Denis şi care rămâne de negăsit. Conform unor informații încă neconfirmate, acesta s-ar afla deja în Germania. 19 percheziţii au fost efectuate la Bruxelles şi trei la Charleroi, vizând, se pare, anturajul lui Abdeslam. Nu au fost confiscate arme sau explozibili în aceste operaţiuni, ceea ce sugerează că ameninţarea teroristă gravă şi iminentă care viza Bruxelles-ul nu a fost îndepărtată.

Premierul belgian, Charles Michel, a anunţat anterior, duminică seara, menţinerea pentru luni a nivelului de alertă maxim (4 din 4), în vigoare de sâmbătă, la Bruxelles. Metroul şi şcolile rămân închise, inclusiv creşele şi universităţile. O nouă evaluare a nivelului alertei şi măsurilor de securitate urmează să aibă loc.

PISICI CONTRA... TERORISMULUI Duminică seară, în timpul unei operaţiuni antiteroriste majore a poliţiei din Bruxelles, autorităţile din Belgia au cerut compatrioţilor lor să nu publice nicio informaţie pe reţelele de socializare despre acţiunile trupelor de poliţie, deoarece teroriştii ar putea să se folosească de acele informaţii pentru a afla locurile în care oamenii se reunesc în număr mare şi zonele din oraş care sunt vizate de raidurile poliţiei locale. Răspunsul internauţilor belgieni a depăşit orice aşteptări. #BrusselsLockdown a fost cel mai utilizat hashtag de pe Twitter, graţie internauţilor care discutau despre raidurile poliţiei din Bruxelles. Însă, duminică seară, termenul a fost folosit de numeroşi utilizatori ai platformei care au publicat fotografii şi înregistrări video cu pisici, pentru a se asigura astfel că orice eventuală scurgere de informaţii despre operaţiunile poliţiei locale va fi acoperită de avalanşa de fotografii cu feline domestice. Și presa belgiană tradiţională s-a implicat în acest joc, potrivit lefigaro.fr. Cotidianul ”Le Soir” a publicat pe prima pagină fotografia unei pisici, în locul unei ilustraţii cu intervenţiile poliţieneşti din Bruxelles. Acelaşi cotidian a decis să suspende de pe site-ul său fluxul de ştiri în direct despre evenimentele din capitala Belgiei, pentru a respecta instrucţiunile Poliţiei federale. Postul public de televiziune, RTBF, care a ales să difuzeze muzică în loc de buletine informative, a difuzat un reportaj despre acest entuziasm brusc al belgienilor pentru pisici. Belgienii au dovedit că au mult umor, publicând numeroase fotografii cu pisici, însoţite de comentarii amuzante, inclusiv după ce Parchetul Federal a anunţat, luni, că Salah Abdeslam nu a putut fi găsit în urma raidurilor de duminică. Luni după-amiază, Poliţia federală a ţinut să mulţumească internauţilor belgieni, publicând pe contul ei de Twitter o fotografie ce prezintă un bol plin cu hrană pentru pisici. Fotografia este însoţită de textul următor: ”Pentru pisicile care ne-au ajutat aseară. Serviţi-vă cu încredere!”.



12