Nou lot al Autostrăzii de Centură București! Uneşte A1 cu A2!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
CNAIR Nou lot al Autostrăzii de Centură București! Uneşte A1 cu A2!
Social 15 Aprilie 2019 / 16:28 2184 accesări 0 comentarii
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) S.A și Asocierea AKTOR S.A. – GRECIA - EURO CONSTRUCT TRADING 98 S.R.L. ROMÂNIA au semnat astăzi la Palatul Victoria contractul pentru proiectarea și execuția Lotului 3 al Autostrăzii Centură Sud a Municipiului București, se arată într-un comunicat al companiei. În valoare de 853.422.022,52 lei, fără TVA (echivalentul a 180 milioane euro), contractul a fost semnat în prezența premierului Viorica Dăncilă și a ministrului transporturilor, Răzvan Cuc.
Lotul 3 al autostrăzii de Centură București Sud va avea o lungime de aproximativ 18 km și este format din două sectoare de 15,46 km, respectiv 2,5 km. Durata de realizare a contractului este de 42 luni, din care 12 luni pentru proiectare și 30 luni (2,5 ani) pentru execuția lucrărilor. Valoarea estimată a procedurii de licitație a fost de 866.336.303 lei, fără TVA (aproximativ 183.000.000 Euro), iar valoarea contractului semnat este de aproximativ 98% din valoarea estimată.
Autostrada de Centură București Sud va asigura conexiunea dintre autostrada A1 (București – Pitești) și A2 (București – Constanța), pe coridorul IV Pan European.
Informații suplimentare:
Traseul primului sector al Lotului 3 al autostrăzii (Km 85+300 la Km 100+765), începe de la intersecţia cu DN 6, în zona localității Bragadiru și se termină la intersecția cu A1 (București-Pitești), lângă localitatea Dragomirești-Vale, trecând la sud-vest de localităţile Clinceni şi Domneşti.
La km 93+150, traseul autostrăzii de centură traversează CF 900 (Bucureşti – Craiova), iar în continuare, pe direcția nord, traversează râul Sabar, la vest de Dărvani şi canalul de aducţiune Argeş, după care la vest de Ciorogârla traversează o pădure, intersectează DJ 601 (km98+350), traversează pârâul Ciorogârla (km 99+950) şi DJ 602 (km 100+150) şi se oprește la intersecţia cu A1.
Traseul în aliniament va fi proiectat la o viteză de 140 km/h, iar în zonele unde aceasta nu este posibilă (constrângerile fizice din teren nu permit) se va asigura o viteza minimă de proiectare de 120 km/h.
Traseul Sectorului 2 (Km 0+000 la Km 2+500 ), se desprinde din A1 (aprox. km 18+400) și ocoleşte pe la est localitatea Bâcu, unde intersectează DJ 601A (Dragomireşti Vale - Bâcu), la km 2+500.
Elementele geometrice în plan ale traseului au fost proiectate pentru viteza de 140 km/h, cu o rază minimă de racordare în plan de 4.000 m.
În cadrul contractului vor fi proiectate și executate 13 poduri și pasaje și 1 nod rutier.
PODURI ȘI PASAJE
1. Apeduct BRAGADIRU, în lungime de 143,40 m
2. Pasaj peste CF BUCUREȘTI - CRAIOVA, în lungime de 512,10 m
3. Pod peste râul SABAR, în lungime de 85,20 m
4. Pod peste Apeduct OGREZENI, în lungime de 143,40 m
5. Pasaj peste DJ 601, în lungime de 163.50 m
6. Pod peste râul CIOROGÂRLA, în lungime de 88, 20 m
7. Pasaj peste A1, în lungime de 112,20 m
8. Pasaj pe DC 126 (KM 86+791), în lungime de 78,25 m
9. Pasaj pe D.E. (KM 89+748), în lungime de 78,25 m
10. Pasaj pe DC 125 (KM 91+350), în lungime de 78,25 m
11. Pasaj pe DC 128 (KM 94+277), în lungime de 78,25 m
12. Pasaj pe DC 158 (KM 95+910), în lungime de 78,25 m
13. Pasaj pe DJ 602 (KM 100+245), în lungime de 78,25 m
NOD RUTIER
La intersecția cu Autostrada București - Pitești (A1) a fost prevăzut un nod rutier de tip treflă, iluminat pe timp de noapte.
Geometria bretelelor nodului rutier asigură o viteză de 40 km/h pentru cele interioare și de 60 km/h pentru cele exterioare, iar circulația pe acestea se va desfășura unidirecțional.
Loading...

Adaugă comentariul tău





NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.

Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.2086 secunde