Noul ROBOR s-ar putea aplica și creditelor în derulare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Noul ROBOR s-ar putea aplica și creditelor în derulare

Economie 16 Aprilie 2019 / 17:50 778 accesări
Din 2 mai, indicele ROBOR bazat pe tranzacții s-ar putea aplica nu doar creditelor noi, ci și celor aflate deja în derulare

Din 2 mai, indicele ROBOR bazat pe tranzacții s-ar putea aplica nu doar creditelor noi, ci și celor aflate deja în derulare

Noul indice ROBOR, bazat pe tranzacţii, s-ar putea aplica şi contractelor în derulare, Comisia economică și de industrii şi servicii din Senat votând marţi, cu majoritate de voturi, un amendament la OUG 19/2019 prin care se modifică OUG 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare. „Este o modificare foarte importantă, la care am ţinut foarte tare. Am stabilit şi am votat în ca noul indice al ROBOR-ului, acela bazat pe tranzacţii, adică acela real, să se aplice şi contractelor în derulare. Sigur, băncile se opun. Dar facem dreptate până la capăt, căci noul indice ROBOR urma se să aplice creditelor contractate de la 2 mai încolo. Ori, prin acest amendament, noi am stabilit că şi creditelor în derulare trebuie să li se aplice noul indice, întrucât am crea o discriminare faţă de cei care au astăzi credite. Este nefiresc să existe, practic, doi indici, unul calculat incorect şi altul calculat corect (pe bază de tranzacţii)“, a spus președintele Comisiei, Daniel Zamfir. Întrebat despre problema ridicată de bănci, conform căreia prin aplicarea noului indice ROBOR nu se garantează rate mai mici, Zamfir a răspuns că este o nouă perdea de fum - „Este foarte greu de crezut, dacă nu chiar imposibil, să ne imaginăm că indicele pe tranzacţii va fi deasupra celui pe cotaţii, pentru că o analiză pe ultimii zece ani arată că indicele pe tranzacţii a fost cu 0,3 - 3 puncte procentuale mai mic decât cel pe cotaţii. Este firesc să fie aşa“.



12