Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Mohammed ElBaradei, a declarat că nu are nicio dovadă că Iranul ar încerca să fabrice bomba atomică. ”Nu am primit nicio informaţie despre un program nuclear militar concret şi în funcţionare în prezent”, a spus ElBaradei, adăugînd că recentele ameninţări americane nu fac decît să pună paie pe foc. ”Chiar dacă Iranul încearcă să obţină o armă nucleară, i-ar trebui cîţiva ani pentru a reuşi”, a adăugat el, referindu-se la declaraţiile unor oficiali americani. ”Trebuie să continuăm să lucrăm prin mijloacele unei diplomaţii creative. Avem timp, pentru că nu văd altă soluţie decît diplomaţia şi inspecţiile”, a subliniat el.
SUA acuză Iranul că încearcă să obţină bomba atomică sub pretextul unor activităţi nucleare civile. Iranul spune că aceste activităţi sînt paşnice şi continuă îmbogăţirea uraniului, în pofida presiunilor americane şi sancţiunilor ONU. SUA au anunţat, joi, sancţiuni unilaterale împotriva Iranului, ceea ce a alimentat tensiunile. Chiar dacă preşedintele George W. Bush a preconizat, în ultimele luni, “un holocaust nuclear” şi un al treilea război mondial dacă Teheranul obţine bomba atomică, administraţia americană a negat, vineri, că ar fi intrat pe calea războiului. ”Dacă SUA au informaţii despre ambiţiile nucleare ale Iranului, aş fi foarte fericit să le văd”, a spus ElBaradei, care are o echipă de inspectori în Iran. ”Există multe semne de întrebare, dar oare am văzut în Iran elemente nucleare ce ar putea fi transformate rapid în arme? Nu. Am văzut vreun program activ de militarizare nucleară? Nu”, a spus el.
În contextul escaladării tensiunilor cu SUA pe tema dosarului nuclear al Teheranului, un oficial din cadrul organizaţiei Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a regimului islamic iranian, a avertizat luni că bassidji, combatanţii islamişti, ar putea lansa operaţiuni sinucigaşe în zona Golfului. Iranul acuză SUA că sprijină anumite organizaţii teroriste din Orientul Mijlociu şi susţine că are dovezi în acest sens. Afirmaţia a fost făcută de negociatorul-şef pe probleme nucleare al Iranului, Saeed Jalili, în timpul întîlnirii de săptămîna trecută cu ministrul turc de Externe, Ali Babacan. Escaladarea terorismului în regiune este rezultatul prezenţei militare din Irak, în special a soldaţilor americani, a mai adăugat Jalili. Iranul, la fel ca şi Turcia, are probleme cu incursiunile gherilelor kurde din Irak. Jalili a declarat că rebelii kurzi desfăşoară atacuri de pe teritoriul Irakului, unde SUA au efective militare, ceea ce denotă dezinteresul american de a neutraliza aceste gherile.