O elevă s-a accidentat la școală! A căzut de la etaj

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tânăra de 15 ani trăiește, dar are fracturi

O elevă s-a accidentat la școală! A căzut de la etaj

Eveniment 07 Martie 2016 / 18:41 581 accesări

O elevă de clasa a IX-a a Colegiului Naţional ”Gheorghe Munteanu Murgoci” din Brăila a căzut de la etajul 3 al şcolii, adolescenta alegându-se cu traumatisme la faţă şi coloană. Şeful Inspectoratului Școlar Judeţean Brăila, Cătălin Canciu, a precizat că incidentul s-a petrecut în timpul orei de fizică, a doua a zilei de cursuri, când colegii fetei se aflau în laborator. „Eleva a lipsit de la oră, preferând să rămână cu o altă colegă în sala de curs a clasei a IX-a F. La un moment dat s-a aşezat pe un pervaz şi a fost văzută de colegă când a căzut”, a declarat Cătălin Canciu. A fost solicitată imediat salvarea, eleva fiind transportată la spital. Ea era conştientă şi, conform inspectorului şcolar general, a suferit traumatisme la coloană şi la piramida nazală. Cătălin Canciu a precizat că adolescenta are 15 ani și este o elevă de nota 8 - 9, dar este singura din clasă cu nota scăzută la purtare din cauza absenţelor. Cazul este cercetat de o comisie formată la nivelul unităţi de învăţământ, dar este şi în atenţia poliţiştilor din IPJ Brăila, care au deschis un dosar penal. Potrivit InfoBrăila.ro, eleva se afla în clădirea fostului internat, într-o clasă situată la ultimul etaj. În momentul în care a căzut, tânăra stătea așezată pe pervazul unei ferestre deschise și discuta cu o colegă. ”I-am spus să aibă grijă să nu cadă, dar a alunecat”, se pare că a explicat colega fetei, care a fost martoră la incident. Eleva este în viață și se află la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului de Urgență Brăila, unde este supusă unor investigații. Medicii de la UPU Brăila împreună cu părinții adolescentei au hotărât ca fata să fie transportată în București, la Spitalul „Bagdasar - Arseni“, la secția Neurochirurgie, pentru realizarea unor investigații de specialitate suplimentare. Cel mai probabil, transportul se va face cu un elicopter SMURD.

Taguri articol


12