O firmă românească, acuzată în cazul prăbuşirii sondei spațiale Schiaparelli

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

O firmă românească, acuzată în cazul prăbuşirii sondei spațiale Schiaparelli

Ştiință 24 Noiembrie 2016 / 15:50 1383 accesări

Un senzor defect pare să fi cauzat prăbuşirea pe Marte a sondei spaţiale Schiaparelli, anunţă Agenţia Spaţială Europeană (ESA), după ce Agenţia Spaţială Italiană (ASI) a acuzat o companie fondată în România de eşecul misiunii. Investigaţia arată că sonda spaţială a interpretat datele unui senzor care arătau că se afla deja sub nivelul solului marţian, deşi era în atmosferă, la altitudinea de 3,7 kilometri. În acest context, sonda Schiaparelli a activat sistemul de paraşutare şi rachetele, timp de trei secunde. Sonda s-a prăbuşit pe solul marţian şi a fost distrusă. ”Aceste concluzii sunt încă preliminare. Vom avea o imagine completă la începutul anului 2017, după o investigaţie independentă”, a declarat un director ESA, David Parker. ”Ideea este că am învăţat deja multe de la sonda Schiaparelli, iar aceste informaţii vor contribui direct la a doua misiune ExoMars, programată în 2020”, a subliniat Parker.

ESA a transmis concluziile preliminare după ce Agenţia Spaţială Italiană a acuzat că testele decisive, cele privind simularea intrării în atmosferă a sondei Schiaparelli, au fost încredinţate unei companii care nu avea competenţe suficiente. Este vorba de compania românească Arca Space, care are sediul în Las Cruces (SUA), relatează cotidianul italian ”La Repubblica”. Acuzaţiile specialiştilor italieni au atras reacţia directorului Arca Space Corporation, Dumitru Popescu: ”Agenţia Spaţială Italiană ar trebui să fie atentă, pentru că, dacă nu are dovezi pentru susţinerea declaraţiilor, ar putea plăti preţul. Noi suntem împăcaţi, am făcut tot posibilul: pentru efectuarea unui test specific ar fi trebuit să zburăm foarte aproape de baza rusă din Sevastopol. Rusia tocmai anexase Crimeea şi riscam să generăm un conflict între Federaţia Rusă şi NATO”.

Sonda Schiaparelli s-a prăbuşit pe Marte pe 19 octombrie 2016. Misiunea Schiaparelli a fost lansată de Agenţia Spaţială Europeană, în colaborare cu grupul rus Roscosmos. Tehnologiile utilizate aparţin Rusiei şi unor ţări europene, inclusiv Italiei.



12