Obligați să trăiască la oraș! Se întâmplă în județul Constanța

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pentru că parlamentarii par să aibă alte priorități decât interesul votanților

Obligați să trăiască la oraș! Se întâmplă în județul Constanța

Administrație 19 Noiembrie 2017 / 17:12 6957 accesări

Locuitorii din Băneasa sunt obligați în continuare să fie orășeni pentru simplul fapt că parlamentarii nu s-au sinchisit să le respecte dorința exprimată prin referendum în urmă cu mai mult de cinci luni. Până acum, aleșii ar fi trebuit să voteze o lege prin care orașul Băneasa să redevină comună, însă nici măcar o inițiativă legislativă nu a fost depusă în acest sens. În continuare, locuitorii sunt nevoiți să plătească taxe și impozite „ca la oraș”, deși trăiesc în condiții demne de mediul rural. Iar asta se întâmplă doar pentru că parlamentarii care sunt aleși pentru a reprezenta interesele locuitorilor ce i-au votat au alte priorități decât interesul cetățeanului.

Se pare că locuitorii din Băneasa sunt obligați în continuare să fie orășeni pentru simplul fapt că parlamentarii nu s-au sinchisit să le respecte dorința exprimată prin referendum în urmă cu mai mult de cinci luni. Până acum, aleșii ar fi trebuit să voteze o lege prin care orașul Băneasa să redevină comună, însă nici măcar o inițiativă legislativă nu a fost depusă în acest sens. Amintim că, în urmă cu mai mult de cinci luni (11 iunie), la Băneasa a fost organizat un referendum ce avea ca scop consultarea populației cu privire la revenirea orașului la statutul de comună. 1.529 de locuitori au fost de acord cu schimbarea statutului, în timp ce puțin peste 100 de oameni s-au opus. Dat fiind că mai mult de o treime dintre locuitori și-au exprimat acordul pentru schimbarea statutului, autoritățile locale au început demersurile în acest sens. Adică au depus la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene documentele necesare pentru inițierea unui proiect legislativ prin care orașul Băneasa să redevină comună. La scurt timp după referendumul din iunie, viceprimarul Mirea Mareș declara, pentru „Telegraf”, că în maximum două luni se va vota legea. Au trecut cinci luni și nu s-a întâmplat nimic. În continuare, locuitorii sunt nevoiți să plătească taxe și impozite „ca la oraș”, deși trăiesc în condiții demne de mediul rural. Iar asta se întâmplă doar pentru că parlamentarii care sunt aleși pentru a reprezenta interesele locuitorilor ce i-au votat au alte priorități decât interesul cetățeanului.

ORAȘ FĂRĂ VOIE... PESTE NOAPTE

Amintim că inițiativa de a organiza un referendum local pentru revenirea orașului Băneasa la stadiul de comună îi aparține actualului primar, Paul Coliș, și a fost aprobată de Consiliul Local, printr-o hotărâre. Nu este pentru prima dată când s-a încercat acest lucru. Și în anii trecuți autoritățile locale au încercat să organizeze un referendum pe aceeași temă. Iar asta se trage de la faptul că, în 2004, aproape 200 de comune mai dezvoltate din România au fost transformate peste noapte, prin Legea nr. 83, în oraşe. Atunci, conducerile comunităților spuneau că, prin această schimbare, vor putea accesa mai ușor și mai multe fonduri europene. În plus, modificarea statutului a dat bine în CV-ul României, care a părut mai urbanizată și a intrat mai ușor în Uniunea Europeană. Numai că dezvoltarea fostelor comune nu a decurs așa cum preconizau autoritățile locale. La scurt timp după schimbarea statutului, cetățenii acestor localități s-au plâns că taxele și impozitele locale au crescut foarte mult. Printre localitățile urbanizate peste noapte în 2004 s-a numărat și Băneasa, iar cele trei sate componente, Negureni, Făurei și Tudor Vladimirescu, au devenit cartiere. În cei 13 ani de orășenie, Băneasa nu a cunoscut o dezvoltare majoră. Multe dintre străzi sunt încă la stadiul de pământ, iar rețeaua de canalizare cuprinde doar câteva străzi. Sătui să tot plătească taxe foarte mari, mulți dintre locuitorii orașului au cerut conducerii Primăriei să revină la statutul de comună. Mai mult, reprezentanții autorităților locale au spus că, prin revenirea la statutul de comună, vor putea fi accesate fonduri europene destinate mediului rural, lucru imposibil pentru un oraș. La nivelul județului Constanța, printre localitățile care doresc să-și recapete statutul de comună se mai numără și Negru Vodă, transformat în oraș agro-industrial în 1989.



12