Pensia privată, „murdărită“ de corupție?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Scenarii pentru pilonul II

Pensia privată, „murdărită“ de corupție?

Economie 28 Mai 2018 / 17:19 765 accesări
Avocatul Gheorghe Piperea: „Nimeni n-a sesizat mica problemă a investirii banilor de pensii în firme acuzate de corupție și, posibil, falite în curând“

Avocatul Gheorghe Piperea: „Nimeni n-a sesizat mica problemă a investirii banilor de pensii în firme acuzate de corupție și, posibil, falite în curând“

Ce se va întâmpla cu pilonul II de pensii? Multe voci, indiferent de tabăra politică, au câte un scenariu (extrem de plauzibil, având în vedere că, până la urmă, suntem în România, adevărata țară a tuturor posibilităților). Spre exemplu, fostul bancher Lucian Isar consideră că pilonul II va dispărea prin exprimarea liberă și neîngrădită a opțiunii participanților la această schemă - „Lipsa de investiții în educație a administratorilor de fonduri de pensii facultative și complacerea în a ruta bani doar pentru lobby și comunicare strategică, și nu pentru educația onestă a participanților, va avea urmări“. Isar estimează că guvernul va oferă o serie de opțiuni celor înscriși în pilonul II - „Opțiunea de AUR este de a oferi posibilitatea de a cere banii acumulați până acum, pentru a-i investi după propriul plac; desigur, după plata unui impozit de 10%. Administratorii Pilonului II vor fi obligați să vireze banii în maximum zece zile bancare de la înregistrarea cererii și să colecteze impozitul aferent. Cei care consideră că pot genera rentabilități mai bune vor face asta pe cont propriu, deschizând conturi la firme de brokeraj sau la bănci. Ceilalți vor folosi banii pentru consum“. Alte opțiuni alternative vor fi mutarea banilor către un administrator de fond de pensii deținut de stat, care va investi conservator, majoritar în titluri de stat, dar cu un comision redus, de numai 0,1% pe an, transferul către un un fond din pilonul III, către pilonul I sau rămânerea în actuala poziție, mai spune fostul bancher. În opinia sa, cei mai mulți români vor alege opțiunea de AUR. Și avocatul Gheorghe Piperea are o remarcă interesantă, în temă - „Fondurile de pensii administrate privat dețin pachete consistente de acțiuni la Digi Communication, care are ca principal activ RCS & RDS, firma urmărită penal de DNA, împreună cu managerii acestor foarte morale și etice societăți de grup. Desigur, niciun #rezistent nu a sesizat mica problemă etică a investirii banilor noștri de pensie în societăți acuzate de corupție și, posibil, falite în curând“.

Taguri articol


12