Peste 1.000 de experţi denunţă o... cursă a înarmării cu roboţi ucigaşi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Peste 1.000 de experţi denunţă o... cursă a înarmării cu roboţi ucigaşi

30 Iulie 2015 / 00:00 535 accesări

Peste 1.000 de experţi şi cercetători în domeniul tehnologiilor au publicat o scrisoare deschisă în care denunţă ”roboţii criminali” şi avertizează asupra faptului că ”o cursă a înarmării cu armament militar dotat cu inteligenţă artificială (AI) este o idee proastă”. Printre semnatari se află omul de ştiinţă Stephen Hawking, antreprenorul Elon Musk şi co-fondatorul Apple, Steve Wozniak. Scrisoarea a fost prezentată marţi, la o conferinţă pe tema inteligenţei artificiale. Roboţii ucigaşi fac, în prezent, obiectul a numeroase dezbateri, inclusiv, recent, în cadrul comisiilor ONU, care se gândeşte la o eventuală interdicţie a anumitor tipuri de arme autonome. Acum, experţii cer să fie interzisă în mod expres inteligenţa artificială în gstionarea armamentului, subliniind că acest lucru ar fi dincolo de un control uman semnificativ.

Profesorul de la MIT, Noam Chomsky, şeful pentru Inteligenţă Artificială de la Google, Demis Hassabis şi expertul în domeniul conştiinţei, Daniel Dennett, se află, de asemenea, printre semnatarii scrisorii. Textul, care a fost publicat online de Institutul Viitorul Vieţii (Future of Life Institute - FLI), a fost prezentat delegaţilor la conferinţa mixtă internaţională asupra inteligenţei artificiale, la Buenos Aires. Profesorul Hawking, semnatar al scrisorii, şi-a exprimat îngrijorarea faţă de faptul că inteligenţa artificială ar putea conduce la sfârşitul umanităţii. ”Oamenii, care sunt limitaţi de evoluţia biologică lentă, nu ar putea să rivalizeze cu inteligenţa artificială şi ar fi înlocuiţi de ea”, a subliniat el. Însă Eric Horvitz, şeful Microsoft Research, care a semnat scrisoarea, a postat online o înregistrare video în care apără alte cercetări în domeniul inteligenţei artificiale. ”Uitaţi-vă la cât de multe a făcut calculul pentru societatea noastră, pentru domeniul socio-economic, în aplicaţii ca acelea din domeniul îngrijirilor de sănătate. Este incredibil. Inteligenţa artificială va schimba atât de multe lucruri. Odată cu ea vin o mulţime de speranţe, o mulţime de posibile beneficii şi, totodată, unele îngrijorări. Eu cred că sunt multe probleme interesante care trebuie rezolvate pe acest drum, dar mă aştept la rezultate benefice şi pozitive importante din această cercetare, în principal pentru că noi o ghidăm”, subliniază Horvitz.



12