Peste 30.000 de turiști pe litoral, în acest weekend

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Peste 30.000 de turiști pe litoral, în acest weekend

Turism 01 Iunie 2024 / 21:32 596 accesări

Peste 30.000 de turişti suntprezenţi în acest weekend pe Litoralul românesc, gradul de ocupare al hotelurilor de fiind de peste 60%, susţine secretarul general al Federaţiei Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR), Corina Martin.

"Grad mare de ocupare, de 70%, în Mamaia, dar şi în oraşul Constanţa, unde pentru astăzi nu mai sunt camere disponibile în nici un hotel de 4 stele! În urma consultărilor cu reprezentanţii agenţiilor de turism şi cu hotelierii, în acest weekend gradul de ocupare al hotelurilor de pe întregul litoral va fi de peste 60%. Cele mai aglomerate staţiuni sunt acum, la început de vară, Mamaia, Eforie Nord şi Costineşti", a transmis sâmbătă seara Corina Martin.


Potrivit sursei citate, turiştii se bucură în această perioadă de tarife reduse cu cel puţin 60-80% faţă de tarifele de plin sezon, dar şi de facilităţile pentru copii, locuri de joacă, piscine încălzite ori spectacole cu animatori. Pentru cazare cu mic dejun pentru un hotel de trei stele, tariful este între 120 şi 170 de lei, pentru hoteluri de patru stele între 170 şi 250 de lei, iar în zona all-inclusive tarifele sunt cuprinse între 370 şi 500 de lei, preţ valabil pe cameră, pentru două persoane.

"Spectacolele la Delfinariu, vizitele în Parcurile de aventură din sudul Litoralului, plimbarea cu Telegondola Mamaia, croazierele pe mare cu plecare din Portul Tomis, turul deasupra oraşului Constanţa şi a Mării Negre din Roata panoramică şi un dejun sau o cină savuroasă de peşte şi fructe de mare la restaurantele din Marina Tomis a oraşului Constanţa se numără pt printre cele mai solicitate atracţii", a mai spus secretarul general al federaţiei.

Nu în ultimul rând, festivalurile de stradă, concertele, petrecerile în cluburi şi restaurante sau pe plajă, dar şi multe competiţii sportive atrag către Litoralul românesc un număr foarte mare de turişti şi vizitatori.



Ştiri recomandate

12