Primul Suveran Pontif argentinian a obţinut o popularitate inedită în primele 100 de zile de pontificat, prin hotărâre în gesturi şi prin simboluri, fără să se abată de la direcţia riguroasă a predecesorilor săi în privinţa moravurilor şi doctrinei. Jorge Bergoglio, fostul cardinal din Buenos Aires şi primul Papă care şi-a luat numele Francisc, după numele lui Francisc din Assisi, şi-a marcat intrarea în funcţie prin simplitate şi atenţia acordată sărăciei. Prin câteva fraze umile, cel care se desemnează mai degrabă ca „episcop al Romei” a obţinut o popularitate care depăşeşte mediile creştine. A moştenit o Biserică aflată în criză, marcată de scandaluri de pedofilie, corupţie şi scurgeri de informaţii în cazul VatiLeaks de anul trecut.

Încă de la început, Papa Francisc a impus un nou stil în comparaţie cu timidul Benedict al XVI-lea, al cărui mesaj exigent şi stil pastoral nu plăceau foarte mult. Din contră, Papa Francisc se amestecă în mulţime, îmbrăţişează, binecuvântează, primeşte cadouri, vorbeşte, glumeşte şi se roagă împreună cu oamenii. Sub privirea predecesorului său, care a demisionat pe 28 februarie şi s-a retras într-o fostă mănăstire pe colina Vaticanului, o coabitare absolut inedită, cardinalul Bergoglio a fost ales de către cardinali pentru a relansa imboldul misionar al Bisericii Romano-Catolice şi a reforma Curia (Guvernul). Papa argentinian, în vârstă de 76 de ani, a refuzat să se instaleze în apartamentul pontifical, optând să rămână la reşedinţa Santa Marta, în mijlocul oaspeţilor aflaţi în trecere şi prelaţilor ce au reşedinţa acolo. A invocat faptul că nu ar suporta să fie rupt de lume, că are nevoie de contacte.

Neobosit, Papa Francisc, o persoană foarte religioasă, austeră, dar disciplinată, în spatele unei aparenţe joviale, a susţinut numeroase consultări. Foloseşte telefonul şi îşi multiplică contactele. Singura măsură spectaculoasă este faptul că acest Papă iezuit a ales doar opt cardinali de pe cinci continente care să îl consilieze în cadrul Guvernului Bisericii cu privire la reformarea Curiei. Această reformă ar urma să înceapă la toamnă. Până atunci au fost menţinuţi „miniştrii” lui Benedict al XVI-lea. Cei care îl cunosc îl prezintă ca pe un om cu principii, conservator, exigent, hotărât, care poate să lupte cu clerul corupt. Serviciile Vaticanului ar putea să fie regrupate, iar colegialitatea să fie consolidată cu obiectivul gestionării unei Biserici cu 1,2 miliarde de catolici. Cel care îl va înlocui pe nepopularul cardinal italian Tarcisio Bertone în funcţia de secretar de Stat este necunoscut. Banca Vaticanului, afectată în trecut de scandaluri răsunătoare, ar putea să fie reformată în profunzime, dar nu desfiinţată.

În afară de reformarea Curiei, a doua prioritate a Papei o reprezintă misionarismul şi extinderea către periferiile geografice şi existenţiale, cum repetă Suveranul Pontif. Instrumentul său privilegiat este predica de dimineaţă la Capela Sfânta Marta, unde încearcă să se apropie cât mai mult de viaţa cotidiană a oamenilor prin formule uneori şocante, ca atunci când reproşează clerului că a inventat al optulea sacrament, şi anume vama, care controlează dacă credincioşii sunt în regulă. Aceste predici improvizate îi aduc ostilitatea celor care încep să manifeste o rezistenţă pasivă faţă de reforme. Este acuzat că este demagog, pauperist, repetitiv, simplist, prea... preot şi insuficient de... Papă. Din punct de vedere doctrinar, însă, nu există o mare diferenţă între Francisc şi Benedict, căruia noul Pontif îi aduce adesea omagiu. Amândoi denunţă o Biserică de tip ONG sau birocratică ori apără „Creaţia” şi viaţa în toate fazele sale. Însă Papa Francisc nu are obsesia să transforme anumite valori ale Bisericii, faimoasele principii non-negociabile, în ideologie politică. Spre deosebire de predecesorul său, Papa Francisc, chiar dacă îndeamnă parlamentarii să amendeze sau să abroge legi considerate necesare, nu pronunţă vreodată condamnări directe prin cuvinte ca avort, eutanasie sau mariaj gay.