Preşedintele COSR a salutat decizia amânării JO 2020

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Preşedintele COSR a salutat decizia amânării JO 2020

Sport 25 Martie 2020 / 10:29 716 accesări
Mihai Covaliu, preşedintele COSR: „Vocea sportivilor a fost auzită”

Mihai Covaliu, preşedintele COSR: „Vocea sportivilor a fost auzită”

Mihai Covaliu, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Roman (COSR), a declarat, pentru site-ul oficial al forului olimpic din ţara noastră, că decizia de amânare a Jocurilor Olimpice de vară de la Tokyo, programate în perioada 24 iulie - 9 august, este în interesul sportivilor şi familiei olimpice.

„În contextul pandemiei mondiale de coronavirus, vocea sportivilor a fost auzită şi decizia a venit imediat fiind în asentimetul majorităţii şi în interesul sportivilor şi familiei olimpice. Comisia Sportivilor din cadrul COSR şi-a exprimat aceeaşi părere după ce a fost consultată de către conducerea forului olimpic. Cea mai mare parte a sportivilor români au spus că soluţia amânării competiţiei de la Tokyo este cea mai bună şi oferă tuturor participanţilor şanse egale atât pentru cei care s-au calificat, cât şi pentru sportivii aflaţi în plină campanie de calificare pentru Jocurile Olimpice”.

Urmare a stării de carantină totală pe teritoriul României, preşedintele Mihai Covaliu susţine că este necesar ca sportivii să-şi continue pregătirea.

„COSR consideră o prioritate necesitatea continuării procesului de pregătire a componenţilor loturilor olimpice în perspectiva calificării şi participării la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Astfel, Comisia Tehnică Olimpică şi pentru Sportul de Performaţă a trimis o scrisoare deschisă adresată Comitetului Executiv al COSR privind găsirea de soluţii care să permită continuarea activităţii sportive la nivelul loturilor olimpice. COSR colaborează cu Federaţiile Sportive Naţionale pentru: identificarea soluţiilor adecvate menţinând continuarea pregătirii, rapoartele privind activitatea curentă a loturilor olimpice şi regândirea planurilor de pregătire individuală la domiciliu, sub condiţia respectării restricţiilor naţionale în vigoare”, a precizat Covaliu, potrivit COSR.

Marţi dimineaţă, premierul Japoniei Shinzo Abe şi preşedintele CIO, Thomas Bach, au căzut de acord, în urma unei convorbiri telefonice de urgenţă, că Jocurile Olimpice de la Tokyo trebuie amânate pentru un an. Astfel, întrecerile urmează a se disputa nu mai târziu de vara anului 2021.

Este pentru prima dată în istoria olimpică modernă de 124 de ani când o ediţie a Jocurilor Olimpice este amânată. De trei ori, competiţia a fost anulată, în 1916, 1940 şi 1944, din cauza celor două războaie mondiale.

Preşedintele COSR, Mihai Covaliu, a declarat, marţi, la Digi Sport, că sportivii calificaţi la Jocurile Olimpice de la Tokyo îşi păstrează dreptul de a participa la ediţia amânată pentru 2021.



12