Proces amânat în cazul Vlad Pascu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Proces amânat în cazul Vlad Pascu

Justiție 18 Aprilie 2024 / 14:40 553 accesări

Judecătoarea dosarului lui Vlad Pascu a amânat, joi, procesul şi a formulat cerere de abţinere, solicitându-le colegilor săi magistraţi să o retragă din acest dosar.

"Doamna judecător a formulat cerere de abţinere. Pe scurt, solicită colegilor dânsei să o retragă din acest dosar. Cererile noastre de amânare, a mea şi a colegei mele, au fost formulate bazându-ne pe ceea ce a dispus Inspecţia Judiciară, respectiv sesizarea CSM, cu privire la suspendarea doamnei judecător, motiv pentru care s-a amânat termenul de astăzi, s-a dat un nou termen. Dacă se va admite cererea de abţinere, întreg procesul se va relua de la zero. Dacă doamna judecător va fi suspendată pe 24 aprilie, se va relua procesul de la zero. Dacă niciuna dintre cele două variante nu se va aplica, la termenul următor vor fi audiate părţile civile", a declarat avocatul familiilor victimelor, Adrian Cuculis, la ieşirea din Judecătoria Mangalia.


Noul termen de judecată a fost stabilit pe 9 mai, ora 10,00.

Secţia pentru judecători în materie disciplinară a CSM a amânat, pentru 24 aprilie, solicitarea Inspecţiei Judiciare de suspendare a judecătoarei Ancuţa Popoviciu din funcţie, pentru comportamentul său din timpul procesului, când a venit nepregătită şi a întrebat dacă unul dintre tinerii decedaţi se află în sala de judecată.

În octombrie 2023, Vlad Pascu a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului.



Ştiri recomandate

12