Producția Volkswagen, „accidentată“ la-nceput de an

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Producția Volkswagen, „accidentată“ la-nceput de an

Economie 31 Ianuarie 2016 / 16:55 513 accesări
VW a suspendat producția la principala sa fabrică de cutii de viteze, din cauza reducerii cererii și problemelor tehnice

VW a suspendat producția la principala sa fabrică de cutii de viteze, din cauza reducerii cererii și problemelor tehnice

Volkswagen a suspendat producția la principala sa fabrică de cutii de viteze, deoarece compania auto se confruntă cu reducerea cererii și efectele problemelor tehnice de la o altă uzină din Germania, transmite Reuters. Cel mai mare producător auto din Europa va opri producția în unele părți ale fabricii sale din Kassel în 1, 5 și 8 februarie, a anunțat vineri un purtător de cuvânt al VW, confirmând un raport apărut în publicația regională „Hessische Niedersaechsische Allgemeine“. Producția la Kassel, unde Volkswagen fabrică anual peste patru milioane de cutii de viteze și caroserii pentru modelul Passat Saloon, a fost deja suspendată vineri, fiind afectați 400 de angajați, a explicat purtătorul de cuvânt. Pe de altă parte, a încetinit și cererea pentru componente și sunt și probleme tehnice de la instalația de ștanțare de la uzina VW din Emden, unde este asamblat modelul Passat, a adăugat oficialul companiei germane. Cele două unități au 16.000 și, respectiv, 9.600 de angajați. Reamintim că cel mai mare producător auto european face deja obiectul unor investigații în mai multe țări după ce, în septembrie, a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Costurile totale cu care se confruntă VW din cauza scandalului Dieselgate sunt estimate la 30 - 65 miliarde euro.

Taguri articol


12
Pagina a fost generata in 0.2432 secunde