Protestul „foaiagoală“ continuă la simularea Bac-ului și chiar la Evaluare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
SIMULARE ROMÂNA BACALAUREAT 2019

Protestul „foaiagoală“ continuă la simularea Bac-ului și chiar la Evaluare

Educație 18 Martie 2019 / 16:25 4842 accesări

Elevii anunță proteste #foaiagoală și la simularea examenelor de Bacalaureat 2019, pe care liceenii de clasele a XI-a și a XII-a le-au început luni. “Cu siguranță voi da și eu foaia goală sau voi scrie ce mă deranjează la sistemul de învățământ”, a declarat pentru Edupedu.ro președintele Consiliului Național al Elevilor, Petru Apostoaia. Acesta a precizat că au primit semnale de susținere din partea multor directori, profesori și chiar inspectori. Consiliul Național al Elevilor a demarat forma de protest intitulată #foaiagoală chiar în prima zi a simulărilor examenelor de Evaluare Națională. "Simulările au ajuns să fie experimentul ministerului, nu experiențele noastre de învățare", au spus tinerii, nemulțumiți și de introducerea fără fundamentare științifică a grilelor în subiectele de testare de la clasele a VII-a și a XI-a

DE LA CE A PORNIT PROTESTUL

Contactat de Edupedu.ro, președintele Consiliului Național al Elevilor a declarat că protestele #foaiagoală continuă și la simulările de BAC 2019. Acesta a precizat că el însuși a scris la anumite teze școlare, în trecut, după ce a terminat subiectele pe care a știut să le trateze, ceea ce îl deranjează la sistemul de învățământ. De ce le-a scris profesorilor nemulțumirile sale? "Deoarece m-am săturat de faptul că, în clase, cadrele didactice nu îi îndeamnă pe copii să schimbe ceva la nivel de sistem, ci se complac și încearcă să îi ajute pe copii – ceea ce este și un lucru bun – să treacă cât mai ușor prin acest sistem defect. Pe de altă parte, asta înseamnă că îi învață să șmecherească sistemul, ceea ce e destul de rău pentru societate și în general", a declarat Petru Apostoaia, pentru Edupedu.ro.

Elev în clasa a XII-a, Petru a povestit pentru Edupedu.ro că "ideea acestui protest mi-a venit la o săptămână după ce colegii mei au participat la o comisie de dialog social de la Ministerul Educației, în care nu au fost deloc ascultați și au fost chiar numiți obraznici de către anumite persoane. După o săptămână, le-am spus și colegilor ce am de gând să facem. Inițial, au fost destul de reticenți, însă discutând au înțeles și ei că trebuie să fim liderii acestei generații, să conducem înspre o modalitate prin care să se facă o schimbare reală. Astfel, au fost de acord să facem această formă de protest și chiar mă bucură acest lucru". "Au fost atât de multe proteste de stradă și alte tipuri de proteste ale sindicatelor și poate chiar ale părinților, însă acelea nu au schimbat nimic, pentru că o parte au fost doar pentru drepturi salariale și o bună altă parte nu au fost luate în seamă pentru că nu au fost de impact. Astfel că am ales această metodă de protest cu #foaiagoală, prin care îi îndemnăm pe elevi fie să dea foaia goală, fie să scrie ceea ce îi deranjează la sistem. De fapt, ar fi tot o foaie goală, din punctul de vedere al conținutului relevant pentru evaluarea lor, însă ar conține niște idei foarte importante care poate i-ar face pe profesori să înțeleagă că și elevii vor un sistem de educație mai bun și că nu suntem dușmani", a declarat pentru Edupedu.ro liderul elevilor. Apostoaia a precizat că au fost și câțiva președinți de filiale județene ale Consiliului Național al Elevilor "care nu au rezonat foarte bine cu ideea, însă încet-încet s-au acomodat și ei cu aceasta". Acesta a adăugat că a primit și mesaje de descurajare.

În ceea ce privește planurile ministrului Ecaterina Andronescu de a realiza o nouă lege a educației, Apostoaia a susținut că, "momentan, ar trebui să lăsăm deoparte o nouă lege a educației, deoarece fiind doi ani electorali, cu niște mize foarte importante, nu putem risca ca legea educației să fie din nou făcută cu asumarea guvernului sau cu o consultare care să favorizeze anumite categorii sociale. Este nevoie de o planificare prealabilă foarte bună și după aceea de o scriere a legii, prin care să se pună în practică acele idei".

Amintim că un semnal similar a venit și din partea Consiliului Național al Rectorilor. Sorin Cîmpeanu, președintele CNR, a declarat pentru Edupedu.ro la începutul lunii februarie că "într-un an cu efervescență politică specifică unui an electoral, nu credem că o lege a educației poate să fie ferită de interese politice".

Liderul elevilor a declarat pentru Edupedu.ro că, "în România, nu trebuie să se schimbe neapărat legea educației. Percepția este greșită. Legea educației este doar ceea ce se vede din politicile publice din educație. Noi trebuie să schimbăm politicile publice, nu neapărat legea educației. Bineînțeles, prin schimbările de politici publice se vor produce cu siguranță și niște schimbări legislative, însă obiectivul nostru este schimbarea politicilor publice, pentru că acestea sunt cauzele reale ale problemelor. Legile nu sunt cauzele principale".



12