Românii, în top 10 al cheltuielilor estivale. Vezi pe ce vor să dea banii!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Românii, în top 10 al cheltuielilor estivale. Vezi pe ce vor să dea banii!

Social 08 Iunie 2018 / 17:20 824 accesări

Pentru a opta oară consecutiv, Ferratum Group a derulat Barometrul de Vară 2018. Aproape 22.000 de gospodării au participat la sondajul bi-anual, care pe lângă altele, analizează principalele activități estivale în rândul respondenților, dacă aceștia preferă shoppingul online în detrimentul celui tradițional și care țări vor cheltui cel mai mult în vara lui 2018. Rezultatele din acest an arată faptul că 26% dintre respondenți vor cheltui mai mult decât vara trecută, în timp ce 40% vor aloca aproximativ același buget.

Rezultatele arată că cei ce sunt dispuși să cheltuie cel mai mult din salariul lunar în timpul vacanței de vară sunt locuitorii din Norvegia (68,5%), urmați de Letonia (67%), Croația (61,2%) și Mexic (60,3%). În același timp, țările în care participanții vor aloca cel mai puțin din salariul lunar pe timpul verii sunt Finlanda (39,7%), Suedia (37,9%), Polonia (14%) și Brazilia (13,1%).

Cum se situează România?

România se situează pe poziția a șasea în topul cheltuielilor din perioada sărbătorilor de vară, urmând să aloce 58.90% din veniturile lunare, aproximativ 528 euro. Cumpărăturile online sunt preferate de 31% dintre românii ce au participat la sondaj, iar 51% din respondenți vor plăti cu cardul. Vara acesta, se pare că mare parte din buget va fi dedicat călătoriilor în țară (18.6%), achiziționarea de articole pentru redecorarea casei (12.7%) și activitățile recreaționale (11.8%).

În ceea ce privește călătoriile, 33,84% dintre aceștia vor folosi serviciile AirBnB și în proporție de 96% vor plăti mai puțin de 100 euro pentru o noapte de cazare.

Plățile cash nu mai sunt in top

Deloc surprinzător este faptul că 70% dintre respondenții din Norvegia și Suedia spun că preferă să folosească cardul în locul numerarului. Dar nu numai în Scandinavia plățile cash sunt înlocuite de carduri, peste 50% din participanții la sondajul Ferratum afirmând că vor plăti cu cardul în această vară.

De asemenea, un procent de peste 60% dintre participanții la Barometrul de Vară Ferratum spune că va folosi serviciile de mobile banking pentru nevoile bancare pe perioada estivală. Privind mai îndeaproape, 80% dintre respondenții din Suedia, Canada, Norvegia și Olanda au afirmat că preferă utilizarea mobile banking-ului în timpul vacanței de vară.

Cumpărăturile online vs offline

Aproximativ 30% dintre cei chestionați preferă cumpărăturile online în această vară, cu Marea Britanie și Spania în fruntea clasamentului. Finlanda, Letonia și Mexic, pe de altă parte, sunt ceva mai tradiționaliste, respondenții alegând să facă mare parte din achiziții în magazinele fizice.

40% din buget alocat călătoriilor

Se observă o creștere de 7% din bugetul alocat călătoriilor, comparativ cu vara trecută, astfel încât, anul acesta cei ce au participat la sondaj spun că vor aloca un procent de 40% din bugetul vacanței de vară pentru călătorii. Țările ce vor aloca cei mai mulți bani pentru călătorii sunt Germania (50.8%), Bulgaria (45.8%), Finlanda (41.1%) și Polonia (40.1%). Când au fost ȋntrebaţi care sunt activitățile prioritare din punct de vedere al cheltuielilor din această vară, 11.3% din respondenți au afirmat că preferă călătoriile în țară, în timp ce 8.7% vor călători în străinătate. În topul celor ce preferă călătoriile în străinătate sunt cei din Bulgaria, Brazilia și Danemarca, dispuși să aloce între 15% și 21% din buget pentru a pleca în vacanță peste hotare.

Dacă norvegienii vor cheltui în proporţie de 99.43% peste 100 euro pentru o noapte la hotel, cei din Germania (72.18%), Cehia (52.03%) și Bulgaria (48.72%) se află în topul celor ce preferă să apeleze la serviciile Airbnb pentru cazare în perioada estivală.

Referitor la activitățile pentru care vor cheltui mare parte din buget pe perioada vacanței de vară, respondenții au ales călătoriile în țară (11.3%), urmate îndeaproape de achizițiile de îmbrăcăminte și accesorii estivale (10.7%), dar și de activități de socializare cum ar fi: plaja, petreceri, restaurante, baruri (10%). Activitățile recreaţionale în familie sau cele sportive sunt cele mai populare în Mexic, Canada și Cehia cu aproape 10% din buget alocat, urmat de participarea la evenimente personale: botezuri, nunți, etc. Doar respondenții din Letonia au ales pe primul loc grădinăritul și recondiționarea casei, fiind dispuşi să aloce un procent de 16% din venitul lor.

Taguri articol


12