Schioarea Lindsey Vonn se retrage din toate cursele rămase din acest sezon

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Schioarea Lindsey Vonn se retrage din toate cursele rămase din acest sezon

02 Martie 2016 / 16:07 412 accesări

Lindsey Vonn, liderul clasamentului general al Cupei Mondiale de schi alpin, a anunțat miercuri că se retrage din toate cursele rămase din acest sezon pentru a nu risca o accidentare ce i-ar putea pune în pericol restul carierei.

În vârstă de 31 de ani, Lindsey Vonn s-a accidentat sâmbătă în slalomul super-uriaș de la Soldeu, din Andorra.Conform gazzetta.it sportiva a anunțat miercuri că investigațiile medicale au dezvăluit că problemele de la genunchiul stâng sunt mai serioase decât se credea iar dacă ar forța s-ar putea impune o operație care i-ar putea pune cariera în pericol: ''Azi am luat decizia dificilă de a pune capăt sezonului meu. A fost una dintre cele mai grele decizii luate în cariera mea, pentru că eram în fruntea Cupei Mondiale'' a anunțat Lindsey Vonn pe contul său de Facebook.

Cu 76 de victorii în Cupa Mondială, Vonn era în cursă pentru obținerea celui de-al 5-lea mare Glob de Cristal, după succesele din 2008, 2009, 2010 și 2012. Schioarea din Statele Unite are un avans de 28 puncte față de elvețianca Lara Gut în clasamentul general.

Taguri articol


12