Şcoala cu clasele I - VIII din localitatea Tătaru, comuna Comana, va purta numele eroului tătar Negip Hagi Fazîl, dacă autorităţile locale şi locuitorii satului îşi vor da acordul. Deputatul UDTTMR, Amet Aledin a declarat, ieri, că ar fi pentru prima dată cînd o unitate de învăţămînt va purta nume tătăresc. El a adăugat că, în urma unei deplasări în localitatea Tătaru, a discutat cu directorul şcolii din localitate şi au decis “botezarea“ unităţii de învăţămînt după numele eroului tătar. “Am primit acordul conducerii şcolii din localitate şi ne-a dat acceptul şi Inspectoratul Şcolar Judeţean. Ne-am propus prin acest parteneriat promovarea tradiţiilor şi obiceiurilor comuntăţii tătare, dar mai ales ca numele acestui erou să nu fie uitat“, a declarat Aledin. El a mai spus că pe data de 17 septembrie va fi comemorată ziua lui Negip Hagi Fazîl. La rîndul său, primarul comunei Comana, Antoneta Mîndrescu a declarat că iniţiativa deputatului UDTTMR nu a primit acceptul autorităţilor locale şi nici a cetăţenilor. “Eu nu pot lua o astfel de hotărîre singură. Săptămîna viitoare vom avea o întîlnire cu cetăţenii care îşi vor spune opinia în acest sens, iar apoi această hotărîre va fi supusă votului consilierilor locali. Dacă cetăţenii sînt de acord cu acest lucru, eu voi respecta opinia lor“, a declarat Antoneta Măndrescu. Ea a mai spus că i-a propus deputatului constănţean ridicarea unui monument în cinstea eroului de religie islamică în satul Tătaru.