Senatul şi-a ales conducerea pentru Biroul Permanent

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Senatul şi-a ales conducerea pentru Biroul Permanent

Politică 04 Februarie 2019 / 17:41 683 accesări

Senatorii au votat, luni, componenţa Biroului Permanent în această sesiune parlamentară, singura modificare fiind adusă de USR pentru funcţia de secretar. Conducerea Senatului a avut deja prima şedinţă în care a discutat despre programul de lucru pentru săptămâna aceasta. Senatorii au adoptat propunerile făcute de fiecare grup parlamentar cu privire la conducerea Biroului Permanent cu 94 voturi „pentru”, cinci voturi „împotrivă” şi două abţineri. Votul a fost secret, electronic. Astfel, Propunerile PSD pentru Biroul Permanent în actuala sesiune parlamentară sunt: Vicepreşedinte-Doina Federovici, Claudiu Manda şi Şerban Valeca. Pentru funcţia de chestor au fost propuşi Emilia Arcan şi Nicolae Marin. Pentru funcţiile de secretar al Biroului Permanent - Marian Pavel şi Ion Ganea. PNL i-a propus pentru funcţia de vicepreşedinte al Biroului Permanent din Senat pe Alina Gorghiu, pentru funcţia de secretar al Biroului Permanent pe Marcel Vela şi pentru funcţia de chestor pe Cornel Popa. De asemenea, din partea USR Silvia Dinică va fi secretar al Biroului Permanent. UDMR l-a propus pe Tanczos Barna pentru funcţia de chestor. Luni a început noua sesiune parlamentară. Adoptarea bugetului este prioritară pentru PSD-ALDE la început de sesiune, în timp ce Opoziţia a anunţat că va ataca bugetul la CCR şi va depune moţiuni simple împotriva mai multor miniştri.



12