Serviciile de transport public local trec la autoritățile locale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Camera Deputaților a decis!

Serviciile de transport public local trec la autoritățile locale

Administrație 21 Noiembrie 2018 / 19:40 1162 accesări

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect care modifică legea privind serviciile de transport public local în sensul trecerii atribuirii serviciilor de transport public de persoane la nivelul consiliilor judeţene şi al primăriilor. Legea stabileşte tot ce ține de serviciile publice de transport în comune, oraşe, municipii, judeţe, asociaţii de dezvoltare intercomunitară şi alte forme de asociere între unităţile administrativ-teritoriale.

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 244 de voturi „pentru” şi 26 de abţineri, un proiect care modifică legea privind serviciile de transport public local în sensul trecerii atribuirii serviciilor de transport public de persoane la nivelul consiliilor judeţene şi al primăriilor. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 92/2007 în scopul corelării cu dispoziţiile Legii 51/2006, precum şi pentru extinderea la nivel judeţean a serviciului de transport public local.

CE OBLIGAȚII VOR AVEA CONSILIILE LOCALE ȘI JUDEȚENE

Legea stabileşte tot ce ține de serviciile publice de transport în comune, oraşe, municipii, judeţe, asociaţii de dezvoltare intercomunitară şi alte forme de asociere între unităţile administrativ-teritoriale. Potrivit textelor adoptate, consiliile localeși județene au atribuţii în evaluarea fluxurilor de transport de persoane şi determinarea, pe baza studiilor de specialitate, a cerinţelor de transport public local, precum şi anticiparea evoluţiei acestora; stabilirea traseelor principale şi secundare şi a programelor de transport privind serviciul public de transport de persoane prin curse regulate şi atribuirea acestora odată cu atribuirea în gestiune a serviciului. Programele de transport pot fi stabilite şi în baza unui studiu de mobilitate. Alte atribuţii ale consiliilor sunt: actualizarea periodică a traseelor şi a programelor de transport în funcţie de necesităţile de deplasare ale populaţiei şi în corelare cu transportul public interjudeţean, internaţional, feroviar, aerian sau naval de persoane existent, precum şi corelarea între modalităţile de realizare a serviciului public de transport local de persoane cu autobuze, troleibuze, tramvaie, metrou şi în regim de taxi, după caz, aprobarea studiilor de fezabilitate privind înfiinţarea, reabilitarea, modernizarea şi extinderea unei părţi sau a întregului sistem public de transport local şi judeţean, aflat în proprietatea publică sau privată a unităţilor administrativ-teritoriale ori în administrarea autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi a asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară ori a altor forme de asociere a unităţilor administrativ-teritoriale.

ALTE SARCINI ALE CONSILIILOR

Consiliile au atribuţii în încheierea contractelor de delegare a gestiunii serviciului public de transport local şi judeţean de persoane; acordarea de facilităţi şi compensaţii ca diferenţă de tarif pentru unele categorii de populaţie, pentru asigurarea suportabilităţii costurilor de către utilizatori, cu respectarea legislaţiei fiscale în vigoare; autorizarea transportatorilor pentru realizarea serviciului public de transport local, respectiv serviciul public de transport de persoane prin curse regulate executate cu tramvaie, troleibuze, trenuri de metrou, emiterea de licenţe de traseu pentru serviciile publice de transport rutier de călători efectuate cu autobuze; aprobarea programului de transport public judeţean, precum şi emiterea licenţelor de traseu în serviciul public de transport judeţean de persoane prin curse regulate se face cu respectarea staţiilor de îmbarcare/ debarcare prevăzute în contractele de delegare a gestiunii serviciului public de transport judeţean de călători. În relaţia cu călătorii, autorităţile administraţiei publice locale pot acorda, prin hotărâri ale autorităţilor deliberative ale administraţiei publice locale, facilităţi de transport elevilor, studenţilor, ucenicilor şi anumitor categorii de persoane defavorizate, stabilite potrivit legii. Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.



12