Sfântul Andrei, ocrotitorul României

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sfântul Andrei, ocrotitorul României. Tradiţii și obiceiuri

Eveniment 30 Noiembrie 2023 / 07:43 11858 accesări

Aproximativ 960.000 de persoane care poartă numele de Andrei sau Andreea, şi derivate din acestea, îşi serbează ziua, joi, de Sfântul Apostol Andrei.

Potrivit datelor furnizate de Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia de Evidenţă a Populaţiei, sunt 528.010 bărbaţi cu numele de Andrei sau derivate ale numelui şi 431.933 de femei cu numele de Andreea sau derivate.

Poartă numele de Andrei 497.083 de bărbaţi, precum şi de Andi - 3.163, Andreeas - 870, Andreiaşi/Andreiasi - 1, Andrieu - 306, Andrew - 690, Andrey - 309, Andriaş/Andrias - 41, Andrieş/Andrieş - 160, Andru - 8, Andruşa/Andrusa - 2, Andrusca/Andruşca/Andruşcă - 22, Andruţa/Andruţă - 11.046, Andras/Andras/Andras - 834, Andrea/Andrea - 10.266, Andreas/Andreas/Andreas - 146, Andu - 3.061, Endre - 1 şi Ondras - 1.

Numele de Andreea este întâlnit la 344.300 de femei şi se mai poartă numele de Andra - 31.854, Andrada - 21.435, Andreia - 7.902, Andriana - 973, Andruşa/Andrusa - 7, Andrusca/Andruşca - 6, Andruţa - 364, Andrea - 24.650, Deea - 409 şi Deia - 33.

Tradiţia şi folclorul românesc amintesc despre prezenţa Sfântului Apostol Andrei în părţile Dobrogei, unde apostolul şi însoţitorii săi şi-au găsit loc de odihnă într-opeşteră. În anul 1943, episcopul Chesarie Păunescu al Dunării de Jos a sfinţit acest aşezământ cu numele de„Peştera Sfântului Apostol Andrei”. În prezent în acest loc a fost ridicat un complex monahal, Mănăstirea Sfântului Apostol Andrei.

Tradiţii, obiceiuri și superstițiide Sfântul Andrei

  • În tradiţia populară, noaptea Sfântului Andrei are o semnificaţie deosebită, legată de credinţa conform căreia pe 30 noiembrie spiritele celor stinşi din viaţă se amestecă printre oameni. Pentru a se proteja de spiritele răuvoitoare şi a le ţine la distanţă de cei dragi, se spune că românii apelează cu încredere la vrăji şi la usturoi.
  • Obiceiurile nu s-au pierdut nici în rândul celor mai tineri, care duc mai departe poveştile şi tradiţiile auzite din copilărie. Cele mai multe dintre tradiţiile puternic înrădăcinate în mentalul colectiv se referă la rituri precum măritişul sau aflerea viitorului. Superstiţiile mai avertizează că lupii se transformă în vârcolaci în noaptea de Sfântul Andrei, pornind la vânătoare după oamenii rătăciţi şi lipsiţi de apărare de pe drumuri.
  • Pentru a alunga strigoii şi relele, după obicei, oamenii agaţă usturoi în toată casa şi în jurul ei şi, mai ales, ung cu usturoi toate locurile prin care ar putea pătrunde spiritele nefaste. Pragurile, uşile şi ferestrele sunt elemente importante în cultura tradiţională şi au o aură simbolică, fiind situate la graniţa dintre forţele binelui şi forţele răului. Tot pentru protecţie, de Sfântul Andrei se întorc cu gura în jos toate vasele din casă, iar în apa şi nutreţul animalelor se varsă agheasmă şi se pune busuioc.
  • O altăsuperstiție legată de ziua de Sfântul Andreieste că fetele necăsătorite care își pun un fir de busuioc sub pernă își vor visa ursitul. La miezul nopții, exista obiceiul ca fetele tinere să întoarcă un ulcior cu gura în jos, apoi puneau cărbuni încinși pe fundul vasului de lut și rosteau câteva cuvinte pentru a cuceri bărbatul iubit. Se spune că înnoaptea de Sfântul Andrei, incantațiile și rugăciunile sunt mai puternice.
  • Alte fete încearcă să zărească măcar câteva crâmpeie din ceea ce le aşteaptă în viitor aşezându-se dezbrăcate între două oglinzi, ţinând în ambele mâini lumânări aprinse. La miezul nopţii, în oglinda din spate se spune că li se va înfăţişa viitorul.
  • Probabil cel mai comun obicei de Sfântul Andrei este acela care îi îndeamnă pe oameni să pună la încolţit grâu pentru prosperitatea casei, dar şi pentru a vedea cum va fi următoarea recoltă.

Pe 30 noiembrie, românii se reconectează la tradiţii şi îşi sărbătoresc apropiaţii care poartă numele primului apostol, ducând mai departe povestea Sfântului Andrei, ocrotitor al ţării.



Ştiri recomandate

12