Sfinții 42 Mucenici din Amoreea, pomeniți pe 6 martie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sfinții 42 Mucenici din Amoreea, pomeniți pe 6 martie

Religie 06 Martie 2017 / 10:39 1582 accesări

Sfinții 42 Mucenici din Amoreea sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox la 6 martie. Sfinții Mucenici din Amoreea: Teodor, Constantin, Calist, Teofil, Vasios și cei împreună cu ei erau comandanți bizantini în armata împăratului Teofil (829-842). Șapte ani au fost ținuți închiși, chinuiți cu asprime, dar și ademeniți cu bani și funcții pentru a trece la mahomedanism, după ce au fost capturați de arabi. Erau trimiși de împărat pentru a întări apărarea strălucitoarei cetăți din Frigia, Amoreea, care în cele din urmă a fost cucerită, în urma unei trădări din interior. Sfinții L-au mărturisit însă cu tărie pe Hristos Dumnezeu, potrivit cuvântului din Psalmi: "Mi-au spus mie călcătorii de lege bârfeli, dar nu sunt ca legea Ta, Doamne. Toate poruncile Tale sunt adevărate". Toți cei 42 de comandanți au fost uciși, în ziua de 6 martie, iar trupurile aruncate în Eufrat.

Tot astăzi se face și pomenirea aflării minunate a lemnului Sfintei Cruci la Ierusalim, în anul 326, de către Sfânta Împărăteasă Elena, care a încredințat-o apoi episcopului Macarie al Ierusalimului. Sfânta Elena a căutat Cinstita Cruce a Mântuitorului în Ierusalim, și aflând de locul unde ar putea fi, a dărâmat templul lui Venus sub care a găsit trei cruci. Pentru identificarea Sfintei Cruci, episcopul Macarie al Ierusalimului, văzând un mort care era dus la groapă, a cerut ca acel om să fie așezat pe rând pe fiecare dintre cruci. Când a fost așezat pe Crucea Mântuitorului, mortul a înviat, iar Crucea Dătătoare de Viață a fost înălțată și cinstită (sursa: vol. "Viețile Sfinților").



12