Start Up Nation - fonduri nerambursabile și… inexistente

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Programul cel mai cel

Start Up Nation - fonduri nerambursabile și… inexistente

Economie 04 Septembrie 2017 / 17:01 2542 accesări

Evaluarea proiectelor calificate în Start Up Nation merge extrem de greu, din cauza lipsei de personal calificat

Evaluarea proiectelor calificate în Start Up Nation merge extrem de greu, din cauza lipsei de personal calificat

Șeful Consiliului IMM, Florin Jianu: „Lipsa rectificării bugetare din august înseamnă că nu-s bani pentru IMM-urile din Start Up Nation“

Șeful Consiliului IMM, Florin Jianu: „Lipsa rectificării bugetare din august înseamnă că nu-s bani pentru IMM-urile din Start Up Nation“

HA? Guvernul nu are bani în acest moment pentru proiectele declarate câștigătoare în programul Start-Up Nation, pentru că nu a existat o rectificare bugetară în august, a declarat, luni, președintele Consiliului Național pentru Întreprinderile Private Mici și Mijlocii (CNIPMMR), Florin Jianu - „Programul este în continuare pe credite de angajament. Am acceptat acest lucru la începutul anului, când am creat programul, pentru că nu era logic și normal să încarci bugetul de stat cu credite, să blochezi aproape două miliarde lei, pe care nu îi foloseai decât în a doua jumătate a anului. Dacă rectificarea, care, de obicei, se făcea în august, nu a avut loc, înseamnă că nu există bani pentru plata proiectelor“. În opinia sa, ministerul de resort ar trebui să spună zilnic și asumat câte proiecte sunt evaluate acum, pentru că apar tot felul de cifre contradictorii - unii întreprinzători spun că nu au primit încă niciun semn de la stat. Jianu estimează că rectificarea va avea loc abia în octombrie - „Și nici atunci nu va fi pozitivă, pentru că, pe măsură ce timpul trece, statul se afundă într-un deficit din ce în ce mai mare. Au crescut salariile și pensiile, dar investițiile sunt la un minim istoric“.

O PROBLEMĂ DE PERSONAL Pe de altă parte, surse guvernamentale citate de StartupCafe.ro spun că programul în cauză avansează greu din cauza personalului insuficient din instituțiile care evaluează aplicanții. De ce? Pentru că Guvernul a restricționat angajările, prin mai multe acte normative... Să amintim că peste 19.000 de firme au depus corect planuri de afaceri, în Start-Up Nation, țintind finanțările nerambursabile de până la 200.000 lei. În urma evaluării automate, de pe site-ul aippimm.ro, 8.600 de beneficiari au avansat în etapa următoarea. Acum, personalul din subordinea Ministerului pentru Mediul de Afaceri ar trebui să verifice conținutul aplicațiilor (dată limită - 27 septembrie); iar termenul de semnare a acordurilor de finanțare este 29 septembrie, potrivit procedurii oficiale a programului. Într-o lună și jumătate (înscrierile s-au încheiat la 15 iulie - n.r.), au fost verificate în jur de 4.400 de companii, potrivit acelorași surse; dintre ele, 3.300 au fost admise, 530 au fost respinse, iar 570 au intrat în calificări suplimentare. Pentru a se asigura că fix 8.600 de firme vor primi bani, întru epuizarea bugetului alocat, agențiile teritoriale vor trebui să evalueze 11.000 - 12.000 de firme (din lista totală de 19.000 de aplicanți). Asta în următoarele trei săptămâni... Greu de crezut. La final, un fapt divers - deși anul acesta numărul firmelor care trebuie evaluate și finanțate, în programele naționale, a crescut de 11 ori, numărul funcționarilor din agențiile pentru IMM a rămas (relativ) același. Ce să faci, n-ai ce să faci...



12