Statele Unite au SISTAT zborul celor mai scumpe avioane din ISTORIE

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Statele Unite au SISTAT zborul celor mai scumpe avioane din ISTORIE
Externe 11 Octombrie 2018 / 20:13 281 accesări 0 comentarii

Statele Unite au anunţat, joi, suspendarea tuturor zborurilor interne şi internaţionale cu avioanele de vânătoare F-35, după prăbuşirea unui aparat de zbor la sfârşitul lunii septembrie, conform Pentagonului. Autorităţile americane suspectează o defecţiune la sistemul de alimentare cu combustibil, a anunţat un purtător de cuvânt al Departamentului american al Apărării.

Verificările au fost dispuse în cadrul investigaţiei privind prăbuşirea unui avion F-35B în zona Beaufort, statul Carolina de Sud, pe 28 septembrie. "Decizia de efectuare a verificărilor a fost luată în contextul prezentării datelor preliminare în cadrul investigaţiei în cazul avionului F-35B prăbuşit în Carolina de Sud", a transmis un purtător de cuvânt al Pentagonului citat de agenţiile de presă Reuters şi Associated Press.

Verificările tehnice ar urma să fie finalizate în 24-48 de ore, conform Departamentului american al Apărării.

Un avion de tip F-35B Lightning II, aparţinând Forţelor Navale americane, s-a prăbuşit pe 28 septembrie în apropierea Bazei aeriene Beaufort, situată în statul Carolina de Sud. Pilotul a reuşit să se catapulteze.

loading...

Adaugă comentariul tău





NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.

Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.1502 secunde