O sculptură în mărime naturală a Papei Francisc, realizată din fibră de sticlă şi răşină, a fost expusă sâmbătă într-o curte interioară pavată, adiacentă Catedralei din Buenos Aires, unde Jorge Bergoglio a fost arhiepiscop înainte de alegerea sa în fruntea Vaticanului. Statuia, care îl portretizează pe Papa Francisc cu mâna ridicată, a fost amplasată în centrul curţii interioare, alături de o statuie de doi metri înălţime a Fecioarei de la Lujan, protectoarea Argentinei, ce urmează să fie transferată la Vatican, în februarie 2014. Expunerea acestei statui a Papei Francisc face parte dintr-un proiect al artistului Fernando Pugliese, ce urmăreşte amplasarea unor statui în mărime naturală în diverse locaţii cu semnificaţie pentru viaţa lui Jorge Bergoglio în Argentina. Operele sale vor marca, de asemenea, un traseu turistic la Buenos Aires consacrat Suveranului Pontif. „Îl cunosc pe Jorge Bergoglio de când aveam 14 ani”, a afirmat artistul, care s-a declarat fascinat de personalitatea acestuia atât de umilă. Sculptorul îşi doreşte să transmită astfel „filosofia de fraternitate şi de dragoste a Papei tuturor persoanelor care vor trece prin oraş”. De când cardinalul Bergoglio a fost ales la 13 martie drept cap al Bisericii Catolice, Catedrala din Buenos Aires unde a oficiat în calitate de arhiepiscop vreme de 15 ani a devenit un punct de atracţie turistică şi religioasă.