Țara piere și aleșii... vor mai multe sărbători

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Țara piere și aleșii... vor mai multe sărbători

Politică 26 August 2018 / 17:23 629 accesări

Parlamentarii au depus, în sesiunea trecută, o mulțime de propuneri legislative pentru instituirea unor zile de sărbătoare în România, printre care Ziua gastronomiei şi a vinului românesc, Ziua Dăruirii, cea a meseriilor, dar şi un an întreg dedicat sărbătoririi cărţilor. Mai mulţi social democraţi au depus o propunere legislativă pentru instituirea „Zilei gastronomiei şi a vinului românesc” în ultima duminică a lunii octombrie. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat pe 10 iulie, astfel că acum se află la Camera Deputaţilor pentru dezbateri. Tot social democraţii vor şi sărbătorirea constructorilor, la 14. Iniţiatorii au ales această dată, pentru că, în ziua respectică, în anul 1895, a fost inaugurat cel mai mare pod din Europa continentală: podul Feteşti – Cernavodă, cunoscut sub numele de „Podul Anghel Saligny” sau „Podul Carol I”. Un alt proiect de lege se referă la instituirea „Zilei Dăruirii” pe 25 septembrie. Tot social democrații propun instituirea zilei de 11 iunie drept „Ziua Victoriei Revoluţiei de la 1848 şi a Democraţiei Româneşti”. O altă propunere legislativă este sărbătorirea Zilei Naţionale a Meseriilor. De asemenea, în sesiunea parlamentară trecută au fost depuse şi propuneri pentru sărbătorirea unor limbi minoritare. Spre exemplu, mai mulţi parlamentari au propus instituirea Zilei limbii romani, ori a Zilei limbii elene. Şi Ziua limbii macedonene este sărbătorită oficial în România, pe 8 decembrie, după ce proiectul de lege a fost adoptat de Parlament în luna iulie şi promulgat de către preşedintele României. Nu în utlimul rând, parlamentarii vor ca anul 2019 să fie considerat Anul Cărţii în România. Cine știe, poate așa va reuși și președintele Iohannis să deprindă exercițul cititului și să nu îi mai ia atât de mult să le dea de cap motivărilor CCR.



12