Termenele de încasare a facturilor s-au extins cu șase zile!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Semne bune

Termenele de încasare a facturilor s-au extins cu șase zile!

Economie 09 Iulie 2018 / 16:35 1151 accesări
O firmă este plătită de clienți în circa 66 zile, față de 60 zile în 2008

O firmă este plătită de clienți în circa 66 zile, față de 60 zile în 2008

Vestea bună despre creșterea globală vine și cu o scădere semnificativă a termenelor de plată, potrivit unui studiu realizat de Euler Hermes Economic Research și citat de hotnews.ro - „Durata de încasare a creanțelor (DSO) a crescut cu două zile în 2017, la 66 zile în medie, pe plan mondial, cel mai înalt nivel din 2007. În ultimii cinci ani, perioada de restituire a creanțelor a fost constantă, la 64 zile. În România, încasarea creanțelor se face cel mai greu în sectorul pharma și în cel auto“. Pe măsură ce creșterea globală a accelerat, companiile și-au extins încrederea în clienții lor, prin majorarea termenului de plată - „Astfel, ne așteptăm ca DSO să crească cu încă o zi, până la 67 zile în 2018, datorită perspectivelor economice și financiare pozitive“. Criza economică și financiară din 2007 - 2008 a determinat companiile să monitorizeze îndeaproape sau să accelereze colectarea datoriilor, reflectată în scăderea accentuată a DSO (-5 zile, până la 60 zile în 2008, în medie). Revenirea la creștere economică a permis DSO să crească până la 64 zile, rămânând constantă din 2012 până în 2016, în contextul unei creșteri medii de 2,8% pe an a PIB. Pe un eșantion de 25.000 de companii listate la bursă, din 20 de sectoare și 36 țări, DSO a crescut cu două zile în medie, la nivel global, ajungând la 66 zile la sfârșitul lui 2017. Astfel, o singură companie din patru este plătită de clienții săi în mai puțin de 31 zile, iar una din patru este plătită după 90 zile. Prin comparație, în 2016, una din patru companii încasa o plată în termen de 88 zile. Studiul Euler Hermes mai arată că extinderea DSO reflectă o relaxare a standardelor de plată între companii. Pe măsură ce se îmbunătățește sănătatea economică globală, companiile tind să aibă încredere în clienții lor să le plătească, în ciuda creșterii insolvențelor firmelor mari. Cel mai mare DSO se înregistrează în sectoarele aeronautică (72), automotive (72), mașini-utilaje (87) și electronice (91). Imediat sub media globală, de 66 zile, se situează sectorul energetic (63), metalele (58) și hârtia & cartonul (62). La polul opus se situează sectorul alimentar (46 zile), transporturile (49) și bunurile de folosință îndelungată (49).

Taguri articol


12