Trump îşi face campanie electorală pe cadavrele francezilor nevinovaţi!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Trump îşi face campanie electorală pe cadavrele francezilor nevinovaţi!

Externe 15 Noiembrie 2015 / 16:47 472 accesări

De un extremism feroce, miliardarul american Donald Trump, aflat în cursa pentru nominalizarea candidatului din partea Partidului Republican la Casa Albă, îşi construieşte campania pe cadavrele francezilor, emiţând inepţii incredibile. Astfel, el a declarat că, dacă francezii ar fi avut arme, bilanţul morţilor şi răniţilor ar fi fost mult mai mic, transmite France Presse. „Uitați-vă la Paris, cu cele mai restrictive legi din lume în privința portului armei, nimeni nu avea arme în afara răufăcătorilor”, a declarat Donald Trump în timpul unui miting la Beaumont, în Texas, după ce a cerut să fie ținut un moment de reculegere în memoria victimelor. „Nimeni nu era înarmat. Puteți spune ce vreți: dacă ar fi avut arme, dacă oamenii erau înarmați, dacă aveau dreptul să poartă arme, situația ar fi fost foarte, foarte diferită”, le-a spus Trump celor câtorva mii de persoane venite la miting. Totodată, Trump a lăsat să se înțeleagă că există o legătură între refugiații sirieni și atentatele de vineri seară din Paris. "Președintele nostru (Barack Obama) vrea să primească 250.000 de persoane din Siria", care fug de războiul din această țară, a amintit Trump, subliniind că unul dintre teroriștii din capitala franceză avea pașaport sirian. "Trebuie să fie nebun. Toți avem inimă și toți vrem ca oamenii să fie în siguranță (...), dar unii dintre ei (refugiații sirieni) vor aduce cu ei probleme, mari probleme", a susținut Trump. După comentariile făcute pe tema atentatelor din Paris, Trump a recurs la eterna sa promisiune electorală: construirea unui zid între SUA și Mexic pentru a opri intrarea migranților ilegali care provin din America Latină". "Ar fi frumos dacă într-o zi îl vor numi „zidul Trump“", a adăugat candidatul republican, citat de EFE. No other comments!



12