ULTIMA ORĂ! Situația infecțiilor respiratorii și a gripei, în România!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

ULTIMA ORĂ! Situația infecțiilor respiratorii și a gripei, în România!

Sănătate 30 Ianuarie 2019 / 12:50 744 accesări

Specialiști ai Institutului Național de Sănătate Publică au anunțat evoluția infecțiilor respiratorii acute, a gripei și a infecțiilor respiratorii acute severe (SARI) în sezonul 2018-2019.

Săptămână 21.01.2019 - 27.01.2019 (S 04/2019). S-a înregistrat a treia săptămână consecutivă epidemică, ceea ce duce la concluzia că gripa evoluează epidemic. Activitatea gripală a avut un trend crescător, a evoluat cu intensitate înaltă, cu extindere regională în zona de sud a țării și cu focare locale și cazuri sporadice în celelate zone ale țării. Morbiditatea prin infecții respiratorii acute a fost mai crescută comparativ cu cea înregistrată în săptămâna precedentă și rata pozitivității pentru virus gripal la cazurile testate a fost peste 60%. Numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripa clinică, IACRS și pneumonii) înregistrat la nivel național a fost de 13.4201, cu 53.4% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămână a sezonului precedent (87.492) și cu 14.2% mai mare comparativ cu cel din săptămâna anterioară (117576). S-au înregistrat la nivel național 3.393 de cazuri de gripă clinică comparativ cu 4.625 înregistrate în săptămâna precedentă și cu 283 de cazuri înregistrate în aceeași săptămână a anului anterior (S 04/2018). Numărul de cazuri estimate pentru 7 zile este de 4.750, deoarece raportarea a fost influențată de zilele libere din săptămâna 21 - 28.01.2019.

Au fost înregistrate 90 de cazuri de Infecții Respiratorii Acute Severe (SARI), cu 32 mai multe față de săptămâna anterioară și cu 77 mai multe față de aceeași perioadă a sezonului precedent. Au fost comunicate 20 de decese noi confirmate cu virus gripal.

De la începutul sezonului 2018-2019 au fost înregistrate 56 de decese confirmate cu virus gripal, dintre care 35 de tip A, subtip (H1)pdm09, 6 tip A, subtip H3 și 13 tip A, nesubtipat/in curs de subtipare, față de 7 în sezonul precedent, în perioada similară, dintre care 3 cu virus gripal tip A, subtip (H1)pdm09 și 4 cu virus gripal tip B. Nu putem afirma, în acest moment, că ne confruntăm cu un sezon gripal mai sever față de sezonul precedent, ci că s-a înregistrat un număr mai mare de cazuri și de decese mai devreme față de sezonul precedent, potrivit INSP.

Obiective: reducerea numărului de cazuri severe și decese cu gripă.



12