Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 12 Ianuarie 2010 / 00:00 556 accesări

TECĂU A DEBUTAT CU DREPTUL ÎN 2010

Tenismenul constănţean Horia Tecău a susţinut, ieri, primul meci oficial din acest an, participând în proba de dublu a turneului de la Auckland, din Noua Zeelandă. Surprinzător, Tecău nu a făcut pereche cu brazilianul Andre Sa, alături de care anunţase că va juca în 2010. Constănţeanul a ales să evolueze împreună cu Marcus Daniell (Noua Zeelandă), cei doi primind un wild-card din partea organizatorilor. În primul tur al competiţiei, Tecău şi Daniell au trecut de perechea neozeelandeză formată din fraţii Rubin şi Oliver Statham, cu 6-3, 6-2. În turul următor, cei doi vor da piept cu Marcel Granollers / Tommy Robredo (Spania, cap de serie nr. 3) sau Martin Damm (Cehia) / Filip Polasek (Slovacia).

TERZIC NU A SEMNAT, ÎNCĂ, CU PERUGIA

Antrenorul echipei feminine de volei CSU Metal Galaţi, Zoran Terzic, a declarat că va decide la finalul campionatului unde va antrena în sezonul viitor şi a menţionat că a avut o discuţie cu oficialii formaţiei italiane Despar Perugia. „M-au contactat în Elveţia, acolo unde am participat cu CSU Metal la un turneu de pregătire, dar nu am semnat nimic. Nu-mi stă în caracter să semnez în timpul sezonului. La finalul acestui campionat voi decide pe cine voi antrena în sezonul viitor”, a spus Terzic. Finanţatorul Corneliu Mangalea a afirmat că va încerca să-l păstreze pe Terzic însă a apreciat că există şanse puţine în acest sens. „Ca orice antrenor sau jucător, şi Terzic este liber să plece la mai bine. Eu voi încerca să-l păstrez, dar de unul singur nu cred că am şanse. Din păcate nu suntem ajutaţi de nimeni”, a spus Mangalea, care a menţionat că se fac eforturi deosebite din punct de vedere financiar pentru a putea ţine echipa şi a termina actualul sezon.

VOINA ŞI TADICI, ÎN CURSĂ PENTRU FUNCŢIA DE SELECŢIONER

Comisia Tehnică a stabilit, ieri, să propună Consiliului de Administraţie al Federaţiei Române de Handbal ca Radu Voina şi Gheorghe Tadici să fie cei care vor intra în cursa pentru funcţia de selecţioner al naţionalei feminine de handbal a României. „Propunerea noastră este ca Radu Voina să continue la echipa naţională, un singur membru propunându-l pe Gheorghe Tadici să îl înlocuiască. Consiliul de Administraţie se va întruni marţi şi va stabili ce se va întâmpla mai departe”, a explicat preşedintele comisiei, Bogdan Macovei. Radu Voina a prezentat la Comisia Tehnică raportul său legat de activitatea echipei naţionale pe anul 2009. În mandatul său, naţionala feminină a ocupat locul 5 la Campionatul European din Macedonia şi locul 8 la Campionatul Mondial din China. De asemenea, cu Voina pe bancă, naţionala feminină a câştigat Cupa Mondială din Danemarca, o competiţie amicală la care participă cele mai bune selecţionate ale handbalului feminin.

OLTCHIM SPERĂ SĂ EVITE VIBORG

Vicepreşedintele CS Oltchim Rm. Vîlcea, Petre Berbecaru, îşi doreşte ca în grupele principale ale Ligii Campionilor formaţia vâlceană să evite gruparea daneză Viborg, la care evoluează şi Cristina Vărzaru. „E clar că toate adversarele sunt puternice în grupele principale. Noi ne dorim să terminăm pe primul loc al clasamentului în Grupa C. Va trebui să nu pierdem la mai mult de trei goluri diferenţă la Gyor, dar eu cred că ne putem impune. În faza următoare a competiţiei ar fi bine să evităm pe Viborg dintre primele clasate. Cel mai bine ar fi cu Larvik, dar şi Krim Ljubljana. Dintre formaţiile clasate pe poziţia secundă îmi doresc să nu întâlnim pe Dinamo Volvograd”, a spus Berbecaru. Campioana României la handbal feminin, Oltchim, s-a calificat duminică, pe teren propriu, în faza grupelor principale ale Ligii Campionilor, după ce a învins formaţia spaniolă SD Itxako, scor 27-26 (15-14), în penultimul meci din Crupa C preliminară. După cinci etape, Oltchim este liderul grupei, cu 8 puncte, urmată de Gyor ETO, cu 6p, Zvezda Zvenigorod, cu 5p, şi Itxako, cu un punct.

HĂNESCU A URCAT UN LOC ÎN CLASAMENTUL ATP

Tenismenul Victor Hănescu ocupă locul 47 în ierarhia ATP, cu 905 puncte, cu un loc mai sus faţă de săptămâna precedentă, şi continuă să fie singurul român din Top 100, conform clasamentului publicat ieri de site-ul oficial al forului internaţional. Victor Crivoi ocupă locul 123, cu 445p, iar Adrian Ungur se află pe poziţia 179, cu 269p. La dublu, cel mai bine clasat jucător român este Horia Tecău, pe locul 46 (1.481p), el fiind urmat de Andrei Pavel, pe locul 97 (735p). Primele trei de locuri ale clasamentului ATP de simplu sunt ocupate de următorii jucători: 1. Roger Federer (Elveţia) 10.550p, 2. Rafael Nadal (Spania) 9.310p, 3. Novak Djokovic (Serbia) 8.310p.

CÂRSTEA, PE LOCUL 45 ÎN IERARHIA WTA

Jucătoarea de tenis Sorana Cârstea ocupă 45, cu 1.417p, iar Alexandra Dulgheru se află pe poziţia 53 cu 1.228p, în ierarhia WTA dată publicităţii ieri. În Top 100 WTA mai figurează Raluca Ioana Olaru, locul 69, cu 922p, în urcare de pe 72. Monica Niculescu şi Edina Gallovits nu se mai află în Top 100, prima clasându-se pe 102, cu 626p, în timp ce a doua se află pe poziţia 110, cu 572p. Şi Simona Halep este între primele 200 de jucătoare, ocupând locul 185, cu 306p. La dublu, Monica Niculescu ocupă locul 30, cu 2.800p, alte trei românce fiind în primele 100: Sorana Cârstea (locul 48, 1.650p), Edina Gallovits (locul 77, 994p) şi Raluca Ioana Olaru (locul 96, 842p). Primele trei locuri în clasamentul WTA sunt ocupate de următoarele jucătoare: 1. Serena Williams (SUA) 9.075p, 2. Dinara Safina (Rusia) 7.800p, 3. Svetlana Kuzneţova (Rusia) 6.141p.

STEAUA, ÎN FINALA CUPEI ROMÂNIEI LA HOCHEI

Formaţia Steaua Bucureşti s-a calificat în finala Cupei României la hochei pe gheaţă, după ce a învins, cu scorul de 7-2 (5-0, 2-2, 0-0), formaţia Progym Gheorgheni. În cealalta semifinală, disputată vineri, Sport Club Miercurea Ciuc a eliminat echipa SCM Fenestela 68 Braşov, cu scorul de 4-2 (1-2, 1-0, 2-0).

ADVERSARELE ROMÂNIEI ÎN CALIFICĂRILE PENTRU CE DE POLO

Forul european de polo (LEN) a anunţat componenţa grupelor din cadrul turneelor de calificare la Campionatul European din 2010, care va avea loc între 29 august şi 11 septembrie, la Zagreb (Croaţia). România va găzdui grupa C de calificare, la Oradea, toate meciurile din cele trei grupe find programate între 30 aprilie şi 2 mai. Componenţa acestora este următoarea: Grupa A, la Istanbul (Turcia) - Spania, Slovacia, Turcia, Malta; Grupa B, la Atena (Grecia) - Macedonia, Grecia, Franţa, Slovenia; Grupa C, la Oradea - România, Rusia, Olanda şi Marea Britanie. La turneul final al CE din Croaţia se vor califica primele două clasate din fiecare grupă.

ANOSIKE A PLECAT DE LA MCM TÎRGOVIŞTE

Baschetbalista americană Nicky Anosike a părăsit lotul campioanei MCM Tîrgovişte, ea reîntorcându-se în Polonia, la formaţia pentru care a evoluat în sezonul trecut, KSSSE AZS-PWSZ Gorzow. Anunţul a fost făcut luni de clubul polonez, cu care Anosike va evolua în grupele Euroligii. Anosike, în vârstă de 23 de ani, care a evoluat şi în WNBA, a sosit la Tîrgovişte la începutul lunii noiembrie 2009, fiind anunţată atunci drept “transferul anului”. Pivotul american a jucat doar şase partide pentru campioana României.



12