Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 15 Aprilie 2015 / 00:00 710 accesări

CS U. Craiova nu poate evolua în Cupele Europene

Antrenorul formaţiei CS Universitatea Craiova, Emil Săndoi, este dezamăgit de decizia UEFA, conform căreia gruparea olteană nu are dreptul de a participa în ediţia viitoare a Cupelor Europene, dar speră să mai existe totuşi o cale de recurs. UEFA consideră că echipa CS U. Craiova nu îndeplineşte condiţiile privind participarea în ediţia viitoare a Cupelor Europene, deoarece nu este afiliată de minimum trei ani ca membru al Federaţiei Române de Fotbal, au declarat ieri, pentru Mediafax, surse din cadrul clubului din Bănie. Formaţia CS Universitatea Craiova, înfiinţată şi afiliată la FRF în anul 2013, ocupă în prezent locul 4 în clasament, cu 45 de puncte, poziţie care îi permitea participarea în ediţia viitoare a UEFA Europa League. Ţinând cont de poziţiile ocupate în clasament, echipele eligibile să participe în Cupele Europene sunt Steaua Bucureşti, ocupanta locului 1, în Liga Campionilor, ASA Tg. Mureş (locul 2), Astra Giurgiu (locul 5) şi FC Viitorul (locul 7), în UEL. Ocupanta poziţiei a treia, Petrolul Ploieşti, se află în procedură de insolvenţă şi nu poate participa în ediţia viitoare a Cupelor Europene, în aceeaşi situaţie fiind și Dinamo Bucureşti, ocupanta locului 6. Primăria Craiova a decis, în vara anului 2013, să susţină înfiinţarea echipei CS U. Craiova, care să participe în Liga a II-a începând din sezonul 2013-2014, profitând de locul oferit oraşului de Adunarea Generală a FRF după dezafilierea FC Universitatea Craiova. Susţinută de autorităţile locale, CS U. Craiova a promovat în Liga I în vara anului trecut.

CN de minifotbal, faza județeană

Campionatul Național de Minifotbal, faza județeană, ediția 2014-2015, a programat la sfârșitul săptămânii trecute, pe terenul Bazei Sportive „Atletic Club” din Constanţa, șase meciuri în Grupa A, cinci în cadrul etapei a 28-a a sezonului regulat, precum și o restanță. Rezultate: Primo Constanța - FC Jucătorii (restanță din etapa a 27-a) 4-4, United Constanța - Arsenal Inel II 0-3,  FC Jucătorii - Bros 13-1, ARKA - Macu Roșu 3-6, DinoStar 92 (echipă care a înlocuit formația Galactici Biofarm) - Vulturii Cazino 4-7, GSM Service - Primo Constanța 4-1. Clasament Grupa A: 1. Vertiroll-Trocadero 65p (26j), 2. Pro Evolution 57p (golaveraj: 152-73, 26j), 3. Arsenal Inel II 57p (143-76, 27j), 4. GSM Service 56p (26j), 5. Inter Năvodari 53p (25j), 6. FC Jucătorii 52p (135-77, 28j), 7. Sian Image 52p (108-84, 25j), 8. Macu Roșu 48p (28j), 9. Primo Constanța 40p (28j), 10. United Constanța 30p (28j), 11. Vulturii Cazino 29p (27j), 12. Black Sea 25p (27j), 13. Km 4-5 23p (27j), 14. Bros 22p (27j), 15. CA Tomis 19p (26j), 16. ARKA 13p (28j), 17. Sporting Constanța 8p (27j), 18. DinoStar 92 0p (1j).

Înscrieri la ACSSF Farul 2010

Asociaţia Club Sportiv Şcoala de Fotbal (ACSSF) Farul 2010 Constanţa face înscrieri pentru grupele de copii născuți în anii 2008 și 2009. Înscrierile au loc la sediul clubului, aflat în incinta Stadionului „Farul”, de luni până vineri, între orele 9.00 și 15.00. Persoană de contact: Constantin Bodnar (manager sportiv), telefon 0723.383.049.

Irina Lepşa a cucerit trei medalii la CE de haltere

Halterofila Irina Lepşa (categoria 58 kg) a câştigat medaliile de argint la total şi la stilul aruncat şi pe cea de bronz la stilul smuls, la Campionatele Europene de la Tbilisi. Lepşa, în vârstă de 22 de ani, a încheiat competiţia cu un total de 205 kg, după ce a ridicat 91 kg - la smuls şi 114 kg - la aruncat. Toate cele trei medalii de aur au fost cucerite de Boianka Kostova (Azerbaidjan), cu 246 kg - la total, 109 kg - la smuls şi 137 kg - la aruncat. Duminică, Florin Croitoru (62 kg) a cucerit argintul la stilul smuls şi bronzul la total, iar Monica Csengeri (48 kg) a câştigat, sâmbătă, medalia de bronz la stilul aruncat. Țara noastră mai are cinci reprezentanți la CE din Georgia: Andreea Aanei (+75 kg), Alexandru Roșu (77 kg), Florin Bejenariu Carp (77 kg), Marius Danciu (94 kg) și Leonard Cobzariu (105 kg).

Gimnastele Diana Bulimar şi Laura Jurcă vor concura la toate aparatele la Campionatele Europene

Diana Bulimar şi Laura Jurcă vor reprezenta România la toate aparatele la Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Montpellier, se arată pe pagina oficială de Facebook a lotului feminin. „Ultimul antrenament înainte de calificări. Fetele nostre și-au repetat integralele și sunt gata. Diana Bulimar și Laura Jurcă vor evolua la toate aparatele, iar Andreea Munteanu la bârnă și sol, în timp ce Andreea Iridon va fi la paralele și bârnă. Mâine (n.r. - miercuri) e zi de concurs, tare, fetele!”, este mesajul de pe pagina citată, unde sunt postate şi fotografii de la ultima şedinţă de pregătire a reprezentantelor României. Campionatele Europene de la Montpellier încep astăzi, când se vor desfăşura calificările pentru concursul feminin, şi se vor încheia cu finalele pe aparate, care vor avea loc duminică. Programul complet al competiţiei este următorul: miercuri - calificări feminin, joi - calificări masculin, vineri - finale concurs individual feminin și masculin, sâmbătă - finale aparate, ziua I, duminică - finale aparate, ziua a II-a. La ediţia din acest an a Campionatelor Europene vor participa 167 de sportivi din 38 țări în concursul masculin şi 100 de gimnaste din 33 de țări în competiţia feminină.

Hocheiștii români au debutat cu victorie la Campionatul Mondial

Naționala României a învins formația Serbiei cu scorul de 8-4 (3-0, 3-2, 2-2), luni, la Reykjavik, în primul său meci din cadrul Campionatului Mondial de hochei pe gheață, Divizia A a II-a, Grupa A. Matyas Biro (01:46, 44:34), Levente Lorincz (04:47, 38:28), Levente Zsok (08:16), Ede Mihaly (23:57), Szabolcs Papp (28:38) și Ioan Timaru (41:35) au marcat pentru tricolori, în timp ce pentru sârbi au înscris Dimitrije Filipovic (28:16), Stefan Ilic (30:55), Boris Gabric (46:05) și Pavel Popravka (56:31). De remarcat faptul că Timaru a marcat pentru echipa națională la vârsta de 41 de ani! În celelalte meciuri, Spania a învins Australia cu scorul de 6-1, iar Islanda a câștigat în fața Belgiei, scor 3-0. Ieri, România a întâlnit Australia. Tricolorii evoluează în Divizia II după ce anul trecut au retrogradat din Divizia I, astfel că obiectivul selecţionatei antrenate de suedezul Greg Lindqvist îl reprezintă câştigarea grupei de la Reykjavik şi, implicit, promovarea în eşalonul superior.

Cîrstea, în sferturi la Bogota

Perechea Sorana Cîrstea / Iaroslava Şvedova (România / Kazahstan) s-a calificat în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de la Bogota (Columbia), dotat cu premii în valoare totală de 250.000 de dolari. Cîrstea şi Şvedova au învins în primul tur, cu scorul de 7-5, 6-2, după o oră şi zece minute, cuplul Mandy Minella / Olga Savciuk (Luxemburg / Ucraina), cap de serie nr. 2. În sferturi, Cîrstea şi Şvedova vor întâlni învingătoarele partidei dintre perechea Beatriz Garcia Vidagany / Florecia Molinero (Spania / Argentina) şi cuplul brazilian Paula Cristina Goncalves / Beatriz Haddad Maia. Pentru calificarea în sferturi la Bogota, Cîrstea şi Şvedova vor primi 60 de puncte în clasamentul de dublu şi un cec în valoare de 1.820 de dolari.

Hănescu, în turul secund la Mersin

Tenismanul Victor Hănescu, locul 153 ATP şi cap de serie nr. 8, s-a calificat, ieri, în optimile de finală ale turneului challenger de la Mersin (Turcia), dotat cu premii în valoare de 42.500 de euro, după ce l-a învins, în primul tur, pe spaniolul Ruben Ramirez Hidalgo (197 ATP). Hănescu s-a impus cu scorul de 5-7, 6-2, 6-3, la capătul unui meci care a durat două ore şi 12 minute. În optimi, Hănescu va juca împotriva slovacului Jozef Kovalik, locul 248 ATP, care a trecut în primul tur de francezul Enzo Couacaud (229 ATP), cu scorul de 5-7, 6-3, 6-4. Pentru calificarea în turul secund, Hănescu va primi şapte puncte ATP şi un cec în valoare de 730 de euro.

Mergea, eliminat în primul tur la Monaco

Perechea Florin Mergea / Rohan Bopanna (România / India) a fost învinsă ieri, cu scorul de 6-7 (6/8), 6-4, 10-7, de cuplul Benoit Pere / Stanislas Wawrinka (Franţa / Elveţia), beneficiar al unui wild-card, în primul tur al turneului de 1.000 de puncte Monte Carlo Rolex Masters. Prezenţa pe tabloul de dublu este recompensată cu un premiu total de 6.690 de euro. La Monaco participă şi constănțeanul Horia Tecău, împreună cu olandezul Jean-Julien Rojer. Cei doi formează echipa cap de serie nr. 3, urmând să înfruntea în turul secund perechea italiană Simone Bolelli / Fabio Fognini.

Candidatura Parisului la organizarea JO din 2024 a fost aprobată

Aleșii orașului Paris au aprobat luni, cu o largă majoritate, angajamentul capitalei Franței pentru o candidatură la organizarea Jocurilor Olimpice și Jocurilor Paralimpice de vară din anul 2024. „Iată-ne angajați în aventura olimpică!”, a salutat rezultatul votului primarul socialist al Parisului, Anne Hidalgo, care va și susține candidatura oficială în fața Comitetului Național Olimpic (CNOSF). La rândul său, președinția franceză a anunțat că Francois Hollande se va deplasa joi la sediul Comitetului Internațional Olimpic (CIO), unde îl va întâlni pe președintele acestui for, Thomas Bach. Decizia CIO este așteptată în vara lui 2017, pentru JO 2024 anunțându-și deja candidatura Boston, Hamburg și Roma.

La doar 21 de ani, Jordan Spieth a câștigat Mastersul de golf de la Augusta

Jordan Spieth este câştigătorul ediţiei 79 a Mastersului de la Augusta, primul turneu de Mare Şlem al anului în lumea golfului. Americanul în vârstă de 21 de ani a controlat de la început până la sfârşit competiţia, egalând şi recordul turneului în ceea ce priveşte scorul său final, 270 (18 sub par), record stabilit de Tiger Woods în 1997. Atunci, la 21 de ani şi 104 zile, Woods devenea cel mai tânăr câştigător din istoria turneului din statul Georgia. Spieth are 21 de ani şi 259 de zile, astfel că a devenit al doilea cel mai tânăr câştigător. Pentru Spieth, acesta este al treilea trofeu al carierei în circuitul mondial, după Clasicul John Deere câştigat în 2013 şi Campionatul Valspar, din luna martie a acestui an. În urmă cu un an, la prima sa participare în Mastersul de la Augusta, americanul încheia pe locul secund, la trei lovituri în urma învingătorului Bubba Watson. Pe locul secund, la egalitate cu englezul Justin Rose, s-a aflat americanul Phil Mickelson. Pe locul 4 a încheiat nord-irlandezul Rory McIlroy, care mai are astfel de aşteptat până la realizarea Marelui Şlem, Mastersul de la Augusta fiind singurul turneu major pe care nu l-a câştigat.

Șahistul Hikaru Nakamura a câștigat campionatul SUA

Americanul de origine japoneză Hikaru Nakamura a câștigat campionatul de șah al SUA, unul dintre cele mai puternice turnee naționale din lume, cu un total de 8 puncte acumulate în 11 runde. Ray Robson și So Wesley au ocupat următoarele două locuri în clasamentul final, cu 7,5p, respectiv 6,5p. La turneu au participat cei mai buni 12 jucători de șah din Statele Unite ale Americii. Organizatorii au anunțat că fondul total de premiere este de 175.000 dolari, din care 45.000 dolari au revenit câștigătorului. Primul loc aduce și calificarea în actualul ciclu al Campionatului Mondial de șah.

Magic Johnson o susţine pe Hillary Clinton la preşedinţia SUA

Fostul baschetbalist Earvin Magic Johnson şi-a declarat susţinerea pentru Hillary Clinton, care şi-a anunţat candidatura la preşedinţia SUA, la alegerile din 2016. „Simt că Hillary Clinton va fi un mare preşedinte pentru americani şi se va asigura că toată lumea se va putea exprima. Ea se va lupta pentru săraci, pentru clasa de mijloc şi pentru tineri. Familiile cu venituri modeste, tinerii, latinii, afro-americanii şi toate minorităţile ar trebui să fie la fel de emoţionați ca și mine de această candidatură”, a scris fosta vedetă din NBA pe contul său de Twitter.



12