Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 11 Februarie 2015 / 00:00 601 accesări

Arbitri adiţionali din returul Ligii 1 la fotbal

Comitetul de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal  (FRF) a aprobat folosirea arbitrilor adiţionali la cinci dintre cele nouă partide ale fiecărei etape din returul Ligii 1 la fotbal, ediţia 2014-2015. De asemenea, Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA) va delega arbitri adiţionali şi la meciurile din semifinalele şi finala Cupei României-Timișoreana. „Comitetul de Urgenţă aprobă delegarea de către CCA a arbitrilor adiționali pentru un număr de cinci jocuri pe etapă, jocuri ce vor fi stabilite de către Liga Profesionistă de Fotbal, dar și pentru semifinalele și finala Cupei României. Sumele aferente costurilor generate de utilizarea sistemului cu arbitri adiționali vor fi suportate din fondurile alocate de UEFA în acest scop”, se menţionează pe site-ul oficial al FRF. Arbitrii adiţionali au mai fost folosiţi în Liga 1 în partidele din returul ediţiei 2013-2014.

Transferul lui Bumba la Astra a picat

Mijlocaşul Claudiu Bumba va reveni din 15 februarie la echipa ASA Tg. Mureş, după încheierea stagiului de pregătire din Antalya al reprezentativei divizionare, deoarece Astra Giurgiu nu a respectat clauzele contractului de transfer al fotbalistului. În vârstă de 21 de ani, Claudiu Bumba semnase la 11 ianuarie un contract valabil pentru trei ani şi jumătate cu Astra, jucătorul efectuând stagiul de pregătire din Turcia cu formaţia giurgiuveană. Bumba a evoluat în prima parte a campionatului în 15 jocuri oficiale pentru echipa din Tg. Mureş, marcând de trei ori.

Andrei Cristea va evolua la Salernitana

Atacantul Andrei Cristea, ultima dată la echipa FK Qabala din Azerbaidjan, a semnat un contract până la vară cu formaţia US Salernitana, din liga a treia. „Vreau să le mulţumesc lui Claudio Lotito şi Marco Mezzaroma pentru că mi-au dat posibilitatea să îmbrac acest tricou. Sunt extrem de fericit să pot juca pentru Salernitana. Am văzut meciul din weekend şi am putut admira extraordinara galerie. Este un oraş magnific care merită să aibă o echipă în Serie B. Voi începe imediat pregătirea pentru a fi la dispoziţia antrenorului”, a declarat Andrei Cristea. US Salernitana, club patronat de Claudio Lotito, care conduce şi gruparea Lazio Roma, se află pe locul secund în Seria C din liga a treia, cu 51 de puncte, la două puncte în urma liderului Benevento. Ocupanta primului loc din fiecare serie va promova direct în Serie B. În vârstă de 30 de ani, Andrei Cristea a evoluat în cariera sa la formaţiile FCM Bacău, Steaua Bucureşti, Politehnica Timişoara, Politehnica Iaşi, Dinamo Bucureşti, Karlsruhe SC, FC Braşov şi FK Qabala.

Reghecampf, în finala Cupei Prințului

Formaţia Al Hilal Riyadh, pregătită de fostul tehnician stelist Laurenţiu Reghecampf, a învins, cu scorul de 3-0, echipa Al Khaleej şi s-a calificat în finala Cupei Prinţului Arabiei Saudite. Golurile au fost marcate de Thiago Neves (min. 11 și 45 - penalty) şi Nasser Al Shamrani (min. 40). În finală, Al Hilal va juca în compania învingătoarei din meciul dintre Al Ahli şi Al Nasr.

Contra, în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor Asiei

Echipa chineză Guangzhou R&F, antrenată de Cosmin Contra, s-a calificat în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor Asiei, după ce a învins ieri, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (Jiang Zhipeng 52, Hyun-Soo Jang 60, Zhang Shuo 73), formaţia Warriors FC din Singapore, în turul al doilea preliminar al competiţiei. În turul al treilea preliminar, Guangzhou R&F va întâlni, la 17 februarie, în deplasare, echipa australiană Central Coast Mariners. Învingătoarea din acest meci va accede în grupele Ligii Campionilor Asiei.

Reus şi-a prelungit contractul cu Borussia Dortmund

Atacantul Marco Reus şi-a prelungit, ieri, contractul cu Borussia Dortmund până în vara anului 2019, a anunţat gruparea germană, citată de „L'Equipe”. Înţelegerea lui Reus cu Borussia Dortmund expira în 2017, dar exista o clauză în contract prin care jucătorul putea pleca începând cu vara lui 2015 dacă vicecampioana Germaniei primea o ofertă de cel puţin 25 de milioane de euro. În vârstă de 25 de ani, Marco Reus se afla în atenţia mai multor cluburi, printre care Bayern Munchen, Real Madrid şi FC Barcelona.

Voronin și-a anunțat retragerea

Atacantul ucrainean Andrei Voronin, fără echipă de la începutul sezonului, şi-a anunţat retragerea din activitate într-un interviu acordat publicaţiei ruse „Sport Express“. În vârstă de 35 de ani, Voronin nu şi-a găsit un contract după plecarea de la Dinamo Moscova la finalul sezonului trecut. Andrei Voronin a marcat opt goluri în 74 de meciuri jucate la naţionala Ucrainei. El a evoluat în cariera sa la formaţiile Borussia Monchengladbach, FSV Mainz, FC Koln, Bayer Leverkusen, FC Liverpool, Hertha Berlin, Dinamo Moscova şi Fortuna Dusseldorf.

Amendat pentru că a înjurat un copil de mingi

Mijlocaşul belgian al echipei VfL Wolfsburg, Kevin De Bruyne, a fost amendat cu suma de 20.000 de euro, deoarece a înjurat un copil de mingi la meciul din deplasare cu Eintracht Frankfurt, disputat la 3 februarie. În repriza a doua a meciului încheiat la egalitate, scor 1-1, De Bruyne i-a cerut unui copil de mingi să-i ofere rapid un balon şi pentru că acesta a întârziat, belgianul l-a înjurat. Înjurătura internaţionalului belgian a fost captată de microfoanele de ambianţă ale televiziunii care transmitea întâlnirea, iar Federaţia Germană de Fotbal l-a amendat pentru „comportament antisportiv”.

Sami Khedira va absenta trei săptămâni

Sami Khedira, mijlocaşul echipei Real Madrid, va fi indisponibil trei săptămâni, după ce s-a accidentat la coapsă în meciul cu Atletico Madrid, scor 0-4, din campionatul Spaniei. Sami Khedira nu va evolua astfel în meciul tur cu Schalke 04 Gelsenkirchen, din Liga Campionilor, dar va rata şi partidele cu Deportivo La Coruna, Elche şi Villarreal CF.

Decizie inedită a echipei Sport Club do Recife

Un club brazilian de fotbal angajează mamele suporterilor ca personal de ordine la meciuri, în speranța că acest gest va descuraja gesturile nesportive venite din tribune, inițiativa fiind luată de Sport Club do Recife. Prima acțiune de acest fel a avut loc chiar duminică, la meciul-derby împotriva formației Nautico, în care au fost antrenate 30 de mame, acestea patrulând în jurul terenului și al vestiarelor, în mod ostentativ, pentru a fi văzute, mai ales că purtau inscripții cu „Seguranca Mae” („Mame pentru securitate”). Prezența lor a fost afișată pe ecranele uriașe ale arenei înainte și în timpul jocului, pentru a-i face conștienți pe suporteri de existența lor. Clubul „paulista“ a precizat că mamele au făcut aceeași pregătire ca și toți membrii serviciilor de ordine și voluntarii care lucrează într-o asemenea activitate, iar întâlnirea a constituit unul dintre meciurile cele mai importante din Recife. „Ideea a fost de a face ca suporterii fanatici să-și ia seama și pentru a aduce pace pe stadioane”, a declarat, pentru portalul Sport, Aricio Fortes, purtător de cuvânt al Ogilvy, compania care a avut și a materializat inițiativa. Sport a câștigat partida cu 1-0, iar meciul, aproape ca niciodată, s-a încheiat fără nicio arestare.

Ibrahimovic are statuie la muzeul „Grevin”

Starul suedez Zlatan Ibrahimovic, atacantul echipei de fotbal Paris Saint-Germain, și-a inaugurat statuia de ceară de la Muzeul „Grevin”, din capitala Franței, relatează presa pariziană. „Ibracadabra” a intrat, astfel, în clubul select al jucătorilor „clonați” la Muzeul „Grevin”, care găzduiește, de asemenea, statuile lui Raymond Kopa, Michel Platini, Thierry Henry, Marcel Desailly, Fabien Barthez, Zinedine Zidane sau Ronaldo. Internaționalul suedez a fost însoțit la acest eveniment de mai mulți dintre responsabilii clubului PSG, declarându-se mulțumit de opera artistului care i-a realizat statuia. „Nu este rea deloc, a spus Ibrahimovic, după ce și-a contemplat un moment statuia. Este genial să fiu prezent alături de jucători ca Zidane sau Pele. Nu știu cine este cel mai bun, sunt însă mulțumit să mă aflu printre toate aceste personalități, toți acești actori și oameni politici. Mă face să mă simt mândru. Apreciez munca depusă pentru statuia mea și, după aproape un an de muncă, găsesc că rezultatul este foarte bun”.

David Beckham şi UNICEF au lansat împreună un nou proiect umanitar

David Beckham a lansat în colaborare cu UNICEF un nou proiect umanitar, prin intermediul căruia fostul fotbalist englez intenţionează să strângă bani în favoarea copiilor săraci din lumea întreagă. Beckham, care are patru copii cu soţia sa, Victoria Beckham, spune că îşi doreşte ca propriii copii să fie mândri de el. Lansarea acestui proiect umanitar, denumit „7: The David Beckham UNICEF Fund”, a avut loc luni, la Londra. Cifra din numele proiectului - 7 - este numărul pe care David Beckham îl purta pe tricou cu ocazia meciurilor susţinute pentru echipa naţională a Angliei. Fostul fotbalist britanic, ajuns între timp la vârsta de 39 de ani, este ambasador al bunăvoinţei pentru UNICEF de peste 10 ani şi a participat la numeroase acţiuni de caritate în beneficiul copiilor săraci din lumea întreagă. David Beckham s-a căsătorit cu Victoria Adams, membră în fostul grup pop Spice Girls, în 1999, iar cei doi au împreună patru copii: Brooklyn Joseph, Romeo James, Cruz David şi Harper Seven.

Koke va fi indisponibil o lună

Mijlocaşul Koke va fi indisponibil aproximativ o lună, după ce a suferit o ruptură la coapsa stângă în meciul cu Real Madrid. Jucătorul de 23 de ani a fost înlocuit în minutul 10 al meciului câştigat de Atletico cu scorul de 4-0. Koke a marcat trei goluri şi a dat 12 pase de gol în campionatul Spaniei şi în Liga Campionilor, în acest sezon. El va lipsi de la meciul tur cu Bayer Leverkusen din Liga Campionilor, dar şi din partidele cu Celta Vigo, UD Almería şi FC Sevilla, din campionatul Spaniei.

Lucas Leiva va lipsi mai multe săptămâni

Mijlocaşul brazilian al echipei FC Liverpool, Lucas Leiva, va lipsi mai multe săptămâni de pe teren în urma accidentării suferite în meciul cu Everton, a anunţat antrenorul Brendan Rodgers, citat de site-ul oficial al „Cormoranilor”. Leiva s-a accidentat la coapsă în partida de sâmbătă cu Everton, scor 0-0, din etapa a 22-a a campionatului englez, şi a fost înlocuit în minutul 16, cu Joe Allen. Brazilianul în vârstă de 28 de ani a fost achiziţionat de FC Liverpool în anul 2007, de la Gremio Porto Alegre.



12