Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 22 Februarie 2014 / 00:00 993 accesări

ADUNAREA GENERALĂ EXTRAORDINARĂ A AJF CONSTANŢA

Duminică, de la ora 12.00, la restaurantul “Sport” din Constanţa se va desfăşura Adunarea Generală Extraordinară a Asociaţiei Judeţene de Fotbal (AJF) Constanţa. Pe ordinea de zi a Adunării Generale figurează următoarele puncte: 1. Aprobarea schimbărilor în Statutul Asociaţiei Judeţene de Fotbal, conform cererilor unor membri afiliaţi; 2. Diverse. Celelalte două puncte de pe ordinea de zi iniţială, Alegerea reprezentanţilor din partea cluburilor ca membri ai Comitetului Executiv şi Alegerea vicepreşedinţilor AJF Constanţa, conform articolului 31 din Statutul AJF, nu mai sunt de actualitate. Motivul: cei nouă candidaţi nu au depus la AJF toate documentele necesare. Şi-au anunţat candidatura pentru funcţia de membru al Comitetului Executiv următorii: Axinciuc Marius (CSO Ovidiu), Bălaşa Viorel (Perla Murfatlar) şi Zisu Florin (Sparta Techirghiol) - toţi trei ca reprezentanţi ai echipelor de Liga a IV-a; Florea Ion (Farul Tuzla) şi Nicolae Cătălin (AS Bărăganu) - ambii ca reprezentanţi ai echipelor de Liga a V-a (Campionatul Judeţean); Mustafa Ilhan (Palatul Copiilor Constanţa), Stamate Constantin (Academia de Fotbal “Gheorghe Hagi”), Negoiţă Marian (GSIB Mangalia) şi Chiriţă Bogdan (ACSSF Farul Constanţa) - toţi ca reprezentanţi ai cluburilor cu activitate de copii şi juniori.

DEIAN BOLDOR, CONSIDERAT DE PRESA ITALIANĂ DREPT „NOUL CHIVU“

Deian Boldor, fotbalistul român al echipei Primavera a clubului AS Roma, a fost calificat de cotidianul „Corriere dello Sport“ drept “noul Chivu”, jurnalul menţionând că jucătorul este din ce în ce mai apreciat, informează gazzettagiallorossa.it. „S-a numărat printre primele achiziţii ale directorului sportiv Walter Sabatini. Deian Boldor începe să se afirme la Primavera lui Alberto De Rossi şi să fie apreciat. Fundaşul român, născut în 1995, a fost deja comparat cu conaţionalul său Cristian Chivu, jucător care şi-a lăsat amprenta la Trigoria. Cu un fizic puternic şi cu viziune de joc, s-a numărat printre protagoniştii de la Viareggio Cup (n.r. - turneu amical ce a avut loc în prima jumătate a lunii februarie). În ţara sa a făcut parte din naţionalele de juniori la toate categoriile de vârstă, iar acum se bucură de prezenţa la echipa Under 21”, notează gazzettagiallorossa.it în articolul “Boldor, creşte frumos noul Chivu giallorosso”, citat din jurnalul „Corriere dello Sport“. În vârstă de 19 ani, Deian Boldor a fost achiziţionat de AS Roma în 2011, de la LPS Banatul. Chivu a evoluat la echipa din Roma în perioada 2003-2007.

ŞASE CANDIDAŢI LA PREŞEDINŢIA FRF

Candidatura fostului fotbalist Octavian Popescu la preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal (FRF) a fost respinsă, vineri, de comisia de validare, deoarece acesta nu a putut face dovada că este propus de un membru afiliat. Octavian Popescu a explicat că a dorit să arate acest act numai la alegeri, deoarece nu voia ca gruparea care l-a propus să aibă de suferit din cauza unor eventuale represalii până atunci şi nici să se facă presiuni asupra acestui club pentru a-i retrage sprijinul acordat. Tot vineri, şi dosarul de candidatură al lui Paul Zarna la preşedinţia FRF a fost respins de comisia de validare, astfel încât la alegerile din 5 martie vor participa şase persoane. Vineri, au fost validate candidaturile lui Gheorghe Chivorchian (fostul preşedinte al cluburilor Ceahlăul Piatra Neamţ, FCM Bacău şi Poli Timişoara), Vasile Avram (fostul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor) şi fostului fotbalist Marcel Puşcaş. Chivorchian a fost reprezentat în faţa Comisiei de validare a candidaturilor de un avocat, la fel şi Marcel Puşcaş, iar Vasile Avram a fost reprezentat de fiul său, Marius Avram. Joi, au fost validate trei dosare, cele ale candidaţilor Gheorghe Popescu, Răzvan Burleanu şi Sorin Răducanu. Astfel, numărul candidaţilor care îşi vor “disputa”, la 5 martie, postul de preşedinte al FRF, în cadrul Adunării Generale a forului, a ajuns la şase. Actualul preşedinte al FRF, Mircea Sandu, a anunţat că nu mai doreşte încă un mandat la şefia instituţiei, dar a precizat că îl sprijină la alegeri pe Gică Popescu.

ŞTEFAN NANU, NOUL ANTRENOR AL UNIVERSITĂŢII CRAIOVA

Antrenorul italian Nicolo Napoli a fost înlocuit de patronul FC Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, cu tehnicianul Ştefan Nanu, care va fi ajutat de secunzii Dragoş Bon şi Florin Dumitru. „Noul antrenor al echipei de fotbal Universitatea Craiova este Stefan Nanu. Acesta va fi ajutat de Dragoş Bon si Florin Dumitru”, se arată pe site-ul oficial al clubului oltean. Ultima dată antrenor al echipei Minerul Motru, Nanu fusese numit, în luna ianuarie, director sportiv al FC Universitatea. Preşedintele FC Universitatea Craiova, Marcel Iancu, a demisionat din funcţie, după ce patronul clubului, Adrian Mititelu, a decis să-l înlocuiască pe Napoli cu Nanu.

DĂNCIULESCU, DIRECTOR GENERAL AL FC DINAMO

Fostul atacant Ionel Dănciulescu a fost numit în funcţia de director general al FC Dinamo, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, acţionarul majoritar al grupării bucureştene, Ionuţ Negoiţă. „Ionel Dănciulescu, o emblemă pentru Dinamo, a fost numit în funcţia de director general”, a spus Negoiţă. Acţionarul grupării dinamoviste consideră că şi alte persoane care au făcut istorie precum Dănciulescu ar trebui să fie cooptate în conducerea clubului: „Cluburile de fotbal trebuie să fie conduse de persoane care au făcut istorie, sper ca Dănciulescu să aibă aceleaşi performanţe în noua postură ca şi în vremea când era jucător. Are tot suportul departamentelor pe care le va conduce de acum înainte. Sunt convins că se va acomoda cât mai repede. Suntem conştienţi că numai cu o echipă puternică putem face performanţă. Vor fi şi alte surprize pe aceeaşi idee”. Dănciulescu a declarat că, pentru el, această funcţie înseamnă enorm. „Pentru mine, această funcţie la Dinamo, în cadrul clubului unde m-am consacrat, înseamnă enorm, dar în acelaşi timp, este şi o provocare. Trebuie să mă dăruiesc zi de zi pentru a reuşi să ne îndeplinim obiectivele pe care ni le-am propus”, a afirmat fostul jucător.

FINALA CUPEI SPANIEI SE VA DISPUTA PE 16 APRILIE

Finala Cupei Regelui, dintre Real Madrid şi FC Barcelona, prevăzută iniţial pentru ziua de 19 aprilie, se va disputa mai devreme, în 16 aprilie, pe stadionul “Mestalla“ din Valencia, de la ora locală 21.30, a anunţat Federaţia Spaniolă de Fotbal (RFEF) după o reuniune cu conducerile celor două cluburi. Meciul a fost reprogramat pentru a le permite fanilor celor două echipe, care vor efectua deplasarea la Valencia, să se întoarcă în sânul familiilor pentru sărbătoarea de Paşti, dar şi pentru a nu afecta orarul etapelor din campionat. Fiecare dintre cele două echipe va primi câte o treime din numărul total de bilete, respectiv câte 20.000, urmând ca cealaltă treime să fie împărţită de Federaţia Spaniolă invitaţilor săi.

150.000 DE PERSOANE MOBILIZATE PENTRU A ASIGURA ORDINEA LA CM 2014

Aproximativ 150.000 de angajaţi ai forţelor de ordine braziliene vor fi mobilizaţi pentru Cupa Mondială din acest an, a anunţat, la Florianopolis, un responsabil al Guvernului, la un seminar al FIFA. „150.000 de profesionişti din cadrul forţelor de ordine publice şi forţelor armate vor asigura ordinea în timpul Cupei Mondiale”, a precizat Andrei Rodrigues. La 6 februarie, Rodrigues estimase la 100.000 numărul celor mobilizaţi pentru siguranţa la CM. La rândul său, generalul Jamil Megud Junior a detaliat planul de securitate structurat în jurul a 11 poli strategici (frontiere, prevenirea ameninţărilor chimice, biologice, teroriste etc.). În martie şi în mai vor avea loc meciuri la care vor fi testate pregătirile operaţionale ale celor 12 oraşe ce vor găzdui partide de la Cupa Mondială. În iunie, se vor deschide centre de control şi de coordonare. Turneul final al Campionatului Mondial de fotbal din Brazilia va avea loc în perioada 12 iunie - 13 iulie.

UEFA VA ANCHETA DECLARAŢIILE LUI PELLEGRINI

UEFA a mandatat un inspector pentru o anchetă cu privire la declaraţiile făcute de antrenorul echipei Manchester City, Manuel Pellegrini, marţi, în legătură cu arbitrul partidei cu FC Barcelona, din Liga Campionilor. „În funcţie de rezultatul anchetei, se va decide dacă vor exista urmări disciplinare”, a precizat forul continental. Pellegrini l-a acuzat pe arbitrul suedez Jonas Eriksson că a decis rezultatul meciului pierdut de formaţia sa în faţa Barcelonei, scor 0-2, dictând nejustificat un penalty. „Arbitrul a decis rezultatul meciului şi eu i-am spus asta. Înaintea acelui penalty a fost un fault asupra lui Navas, iar el era la trei metri de fază. În plus, faultul (n.r. - de la penalty) a fost în afara careului”, a declarat tehnicianul chilian. „Pentru o partidă de o asemenea importanţă, nu ştiu dacă a fost o idee bună să delegi un arbitru suedez. Există în Europa ţări care contează în fotbal mai mult decât Suedia. Acest tip de meciuri cere arbitri mai experimentaţi. Delegarea unui arbitru care a greşit împotriva Barcelonei anul trecut, în optimi, a fost o eroare. El a greşit la meciul cu AC Milan faţă de Barcelona, iar acum şi-a reparat greşeala”, a mai spus Pellegrini. Vineri, Pellegrini şi-a cerut scuze după atacul virulent la adresa arbitrului suedez Jonas Eriksson: „Când pierzi în felul în care am pierdut noi cu FC Barcelona, eşti frustrat şi furios. Poate că am spus ceva ce nu trebuia să spun, aşa că ţin să-mi cer scuze”.

ROONEY ŞI-A PRELUNGIT CONTRACTUL CU MANCHESTER UNITED

Atacantul Wayner Rooney şi-ar fi prelungit contractul cu Manchester United pentru cinci sezoane şi jumătate, conform informaţiilor de vineri din presa britanică, însă neconfirmate de club. Atacantul în vârstă de 28 de ani, al cărui contract expira în iunie 2015, şi-ar fi dat acordul pentru a-şi prelungi înţelegerea pentru un salariu de 360.000 de euro pe săptămână. Managerul David Moyes a refuzat să confirme sau să dezmintă această informaţie. „Când vom avea ceva clar, vă vom spune”, a afirmat Moyes.

JORDI ALBA ARE PROBLEME MUSCULARE

Fotbalistul echipei FC Barcelona, Jordi Alba, are probleme musculare la coapsa dreaptă şi nu va evolua în meciul de sâmbătă cu Real Sociedad, din campionatul Spaniei, a anunţat clubul catalan. „Problemele la ischiogambierii piciorului drept persistă. Jucătorul nu va fi folosit din precauţie”, se arată într-un comunicat al FC Barcelona. Internaţionalul spaniol a mai avut probleme musculare la cele două picioare la începutul sezonului, fiind indisponibil mai mult de două luni.

VIDIC, APROAPE DE UN TRANSFER LA INTER

Preşedintele clubului Internazionale Milano, Erick Thohir, a declarat că este foarte aproape de a-l aduce pe “San Siro” pe fundaşul celor de la Manchester United, Nemanja Vidic. Jucătorul sârb se află pe final de contract cu gruparea din Manchester, înţelegerea sa expirând în vară. „Când totul va fi gata, vom face un anunţ public”, a declarat Thohir. Fundaşul sârb în vârstă de 32 de ani evoluează pentru gruparea de pe “Old Trafford” din 2006, când a fost transferat de la Spartak Moscova pentru suma de 7,2 milioane de lire sterline. Vidic a jucat până în prezent 53 de meciuri pentru naţionala Serbiei.

THIAGO MOTTA ŞI-A PRELUNGIT CONTRACTUL CU PSG

Mijlocaşul brazilian Thiago Motta şi-a prelungit contractul cu Paris Saint-Germain până în 2016, a anunţat, vineri, clubul francez. Contractul fostului jucător al FC Barcelona şi Inter Milano, în vârstă de 31 de ani, expira în 2015. Thiago Motta a venit la PSG în ianuarie 2012.

RAKITIC RĂMÂNE LA FC SEVILLA

Curtat intens de FC Barcelona, FC Liverpool, Paris Saint-Germain şi Internazionale Milano, mijlocaşul croat Ivan Rakitic îşi va prelungi contractul cu FC Sevilla. Anunţul a fost făcut de preşedintele clubului spaniol, Jose Castro, care nu a vrut să-l piardă gratis pe croatul de 25 de ani, al cărui contract expira la sfârşitul sezonului viitor. De Rakitic s-au interesat anul trecut Chelsea şi Manchester United, dar Sevilla nu a vrut să-i dea drumul. Ivan Rakitic a venit la FC Sevilla în ianuarie 2011, de la Schalke 04 Gelsenkirchen, pentru numai 1,5 milioane de euro, întrucât mai avea doar şase luni de contract cu gruparea germană. Născut în Elveţia, Rakitic a debutat la FC Basel şi a fost transferat în 2007 la Schalke 04.

CLUBUL SLOVAC DUNAJSKA STREDA, SANCŢIONAT PENTRU CORUPŢIE

Clubul slovac din primul eşalon DAC Dunajska Streda a fost penalizat cu 10.000 de euro şi cu retragerea a şase puncte, pentru corupţie şi trucarea unor meciuri, a anunţat Federaţia de Fotbal din Slovacia (SFZ). În noiembrie, şase jucători ai acestei echipe, între care şi fostul internaţional slovac Ivan Hodur, au primit pedepse dure, de 14 până la 25 de ani de suspendare din fotbal. DAC Dunajska Streda este unul dintre cluburile implicate într-un scandal de manipulare a meciurilor din diverse eşaloane din Slovacia şi Cehia. Scandalul s-a declanşat în luna septembrie. Şapte fotbalişti slovaci şi 12 jucători cehi au fost puşi sub acuzare pentru implicarea în trucarea meciurilor în beneficiul unor reţele infracţionale din Asia. Echipa Dunajska Streda se află în prezent pe ultimul loc în clasamentul campionatului Slovaciei.

FOTBALIST AUSTRIAC SUSPENDAT PE VIAŢĂ PENTRU MECIURI TRUCATE

Fotbalistul austriac Dominique Taboga, implicat într-un scandal privind mai multe meciuri trucate, a fost suspendat pe viaţă de Liga de Fotbal din Austria. Bundesliga austriacă a anunţat că va depune, prin intermediul federaţiei din Austria, o solicitare la FIFA şi UEFA pentru ca decizia în cazul Taboga să fie validată în plan internaţional. Justiţia austriacă anchetează 17 până la 19 meciuri disputate în perioada 2004-2013 în diverse eşaloane din Austria, suspectate că ar fi fost trucate. Taboga, în vârstă de 31 de ani, fost component al echipei Grodig, a declanşat scandalul depunând, pe 11 noiembrie 2013, o plângere în care susţinea că a fost victima şantajului mafiei pariurilor sportive. Anchetatorii au descoperit însă neconcordanţe în declaraţiile sale şi, după câteva săptămâni, jucătorul a fost plasat în detenţie provizorie, fiind suspectat de escrocherie şi abuz de încredere. Taboga a încercat să implice patru colegi de la Grodig în acest caz. Alte cinci persoane au fost plasate în detenţie provizorie, între care şi fostul internaţional austriac Sanel Kuljic. Concediat de Grodig, Taboga a fost pus în libertate la sfârşitul lunii ianuarie.

AL-AHLY A CÂŞTIGAT PENTRU A ŞASEA OARĂ SUPERCUPA CAF

Echipa egipteană Al-Ahly a câştigat pentru a şasea oară Supercupa Confederaţiei Africane de Fotbal (CAF), învingând în finală formaţia tunisiană CS Sfaxien, scor 3-2 (Mohamed Gedo 23, Amr Gamal 53, 68 / Ali Maaloul 63, Fakheldin Ben Youssef 78). La meciul disputat la Cairo au asistat aproximativ 30.000 de spectatori. Al-Ahly este câştigătoarea Ligii Campionilor Africii în 2013, iar CS Sfaxien este deţinătoarea Cupei Confederaţiei CAF. Echipa egipteană s-a mai impus în Supercupa CAF în 2002, 2006, 2007, 2009 şi 2013.



12