Victorii pentru Anderson şi Federer la Turneul Campionilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp

Victorii pentru Anderson şi Federer la Turneul Campionilor

Sport 14 Noiembrie 2018 / 09:56 504 accesări
Sud-africanul Kevin Anderson a câştigat primele două partide susţinute în Grupa B (sursa foto: Facebook ATP World Tour)

Sud-africanul Kevin Anderson a câştigat primele două partide susţinute în Grupa B (sursa foto: Facebook ATP World Tour)

Partidele din etapa a doua a Grupei B din cadrul Turneului Campionilor de la Londra au fost câştigate de favoriţi, Kevin Anderson obţinând a doua victorie, în timp ce Roger Federer şi-a trecut în cont primul succes. Anderson l-a spulberat pe Kei Nishikori, după ce acesta s-a impus în prima etapă în duelul cu Federer, japonezul adjudecându-şi un singur game în confruntarea cu tenismanul sud-african. Ultimele meciuri din grupă, Federer - Anderson şi Nishikori - Thiem, vor stabili ocupanţii primelor două locuri, care vor merge în semifinale. Pentru a se califica, Anderson mai are nevoie de un singur set pentru a-şi asigura prezenţa în penultimul act.

Rezultatele din etapa a doua: Kevin Anderson (Africa de Sud, locul 6 ATP) - Kei Nishikori (Japonia, locul 9 ATP) 6-0, 6-1 şi Roger Federer (Elveţia, locul 3 ATP) - Dominic Thiem (Austria, locul 8 ATP) 6-2, 6-3.

Miercuri se vor disputa întâlnirile din etapa a doua a Grupei A - ora 16.00: Novak Djokovic (Serbia, locul 1 ATP) - Alexander Zverev (Germania, locul 5 ATP); ora 22.00: Marin Cilic (Croaţia, locul 7 ATP)- John Isner (SUA, locul 10 ATP).



12