Vine frigul! Atenție, constănțeni deja internați cu afecțiuni respiratorii!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
S-a mai confirmat un caz de gripă

Vine frigul! Atenție, constănțeni deja internați cu afecțiuni respiratorii!

Sănătate 14 Ianuarie 2016 / 17:17 778 accesări

Vine frigul, atenționează meteorologii, implicit și riscurile apariției afecțiunilor de sezon sunt mai mari, dacă nu sunt respectate sfaturile specialiștilor. Precizăm că numai în săptămâna 4 - 10 ianuarie, când temperaturile nu au fost foarte scăzute, medicii au anunțat un caz de gripă și alte zeci de mii de cazuri de afecțiuni respiratorii, la nivel național. Mai exact, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a anunțat un caz de gripă confirmat, fără să specifice județul, dar a precizat și că morbiditatea prin infecții respiratorii acute a fost mai crescută comparativ cu cea înregistrată în săptămâna precedentă, dar s-a încadrat în intervalul așteptat. ”La nivel național, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripă clinică neconfirmată, infecții acute ale căilor respiratorii superioare și pneumonii) a fost de 64.185, de 1.7 ori mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămână a sezonului precedent (38.779) și cu 39.5 % mai mare față de cel înregistrat în săptămâna precedentă (45.990), și ca urmare, în principal, a subraportarilor din perioada Sărbătorilor de iarnă și a vacanțelor școlare din săptămânile anterioare”, potrivit unei informări a INSP. Tot INSP a anunțat că, în perioada menționată au mai fost înregistrate, la nivel național, 48 cazuri de gripă (neconfirmate cu laboratorul), cu 25 mai multe decât în săptămâna precedentă, dar și 8 cazuri de infecție respiratorie acută severă (SARI), cu 6 mai multe față de săptămâna precedentă și față de aceeași perioadă a sezonului anterior. ”Nu a fost comunicat niciun deces la caz de SARI confirmat cu virus gripal”, informează INSP.

GRIPE De la începutul sezonului de supraveghere a infecțiilor respiratorii acute, gripei și SARI și până la 12 ianuarie 2016 au fost confirmate cu laboratorul 4 cazuri de gripă: 3 cazuri tip A, subtip H1 și un caz tip A, subtip H3. Și în Constanța, în perioada menționată, au ajuns la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase 13 persoane, din care 9 au necesitat îngrijirea pe patul de spital.

PÂNĂ LA 10 IANUARIE AU FOST VACCINATE ANTIGRIPAL 485.408 PERSOANE DIN GRUPELE LA RISC, CU VACCIN DISTRIBUIT DE MINISTERUL SĂNĂTĂȚII.

SFATURI Infecțiile respiratorii (cu transmitere respiratorie, aeriană) sunt mai frecvente în sezonul rece, la variațiile frecvente și bruște de temperatură, ca urmare a conjugării unor factori favorizanți, explică master european în promovarea sănătății și educație pentru sănătate din cadrul Direcției de Sănătate Publică Județeană (DSPJ) Constanța, dr. Loti Popescu, citată într-un comunicat. Vă prezentăm câteva sfaturi pentru prevenirea gripei, a infecțiilor respiratorii, în general. Astfel, medicul spune că trebuie să purtăm îmbrăcăminte și încălțăminte adecvate sezonului, să acoperim capul, mâinile, picioarele și zona gâtului; să bem ceaiuri călduțe din plante, să introducem în alimentație produsele stupului (mierea este interzisă la copiii de 0 - 1 an); să facem mișcare adecvată vârstei; să îmbogățim alimentația cu legume crude și fructe (5 porții/zi); să ne vaccinăm. ”În cazul în care ne-am îmbolnăvit, izolarea este cea mai bună soluție, alături de tratamentul prescris de medicul de familie (dacă nu sunt complicații: repaus, evitarea contactelor - pentru a preveni răspândirea bolii -, ceaiuri călduțe, simptomatice)”, spune dr. Popescu. Tot ea menționează că prin respectarea izolării se evită răspândirea bolii.



12