Vlad Pascu, şoferul drogat care, anul trecut, a accidentat mortal doi tineri în localitatea 2 Mai, a recunoscut joi, în faţa instanţei, faptele de care este acuzat de către procurori, având astfel posibilitatea de a beneficia de reducerea pedepsei.
Pascu nu a fost adus în sala de judecată, el participând la şedinţă prin intermediul sistemului online.
Unul dintre avocaţii familiilor îndoliate a depus o cerere de schimbare a încadrării juridice a faptei, din ucidere din culpă, în omor calificat.
Totodată, părinţii celor doi tineri decedaţi au solicitat recuzarea judecătoarei care se ocupă de acest caz, cerere ce a fost respinsă.
Instanţa a fixat un nou termen de judecată pentru data de 4 aprilie, ora 10,00.
Tatăl lui Sebi, unul dintre cei doi tineri morţi, a declarat că nu are "nicio speranţă" referitor la acest proces.
"Ne bucurăm că judecătoarea a luat în considerare să schimbe încadrarea şi aşteptăm până pe 4 aprilie să vedem ce se întâmplă la un nou proces. Şi-a recunoscut faptele, pentru vechea încadrare.
Sincer, nu am nicio speranţă, până şi acum judecătoarea m-a văzut cu poza băiatului în mână şi a întrebat cine sunt. Am zis că sunt tatăl lui Sebi şi că l-am adus şi pe el în sală ca să îl vadă", a spus bărbatul.
Un al doilea termen de judecată a avut loc, joi, la Judecătoria Mangalia, în dosarul lui Vlad Pascu.