Jaqueline Cristian a învins-o pe americanca Hailey Baptiste cu 4-6, 7-5, 6-3, luni, în prima rundă a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro. Jaqueline Cristian (25 ani, 68 WTA), principala favorită a tabloului preliminar, s-a ...
Iga Swiatek, nr.1 mondial, a câştigat turneul WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.679.965 de euro, după ce a întrecut-o sâmbătă în finală pe belarusa Arina Sabalenka, a doua jucătoare a lumii, cu 7-5, 4-6, 7-6 (9/7), informează AFP. Swiatek s-a impus la capătul unui meci de peste trei ...
Farul Constanţa a fost învinsă de Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, cu scorul de 4-1 (3-0), vineri seara, acasă, la Ovidiu, într-un meci din etapa a opta a fazei play-off a Superligii de fotbal. Sepsi a marcat prin slovacul Pavol Safranko, care a reuşt un hat-trick (2, 22, 33), şi prin Cosmin Matei (69). Golul de ...
Comitetul Executiv al UEFA a autorizat cele 24 de echipe calificate la EURO 2024, turneu care va fi găzduit de Germania, să aibă loturi de 23-26 de jucători, a anunţat AFP, vineri, citând o sursă apropiată de această propunere, informează Agerpres. Toţi jucătorii vor putea fi înscrişi pe foaia de ...
Simona Halep a primit un wild card pentru turneul Trophee Clarins, care se va desfăşura în perioada 13-19 mai, au anunţat, marţi, organizatorii turneului parizian de categoria WTA 125 pe contul de Instagram. Trophee Clarins a ajuns la ediţia a treia, iar printre jucătoarele care au confirmat participarea se ...
Jaqueline Cristian a fost învinsă de americanca Danielle Collins cu 3-6, 6-4, 6-1, duminică, în runda a treia a turneului WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.679.965 de euro Jaqueline Cristian (25 ani, 73 WTA), venită din calificări, s-a înclinat după două ore de joc în faţa celei mai în ...
FCSB a câştigat titlul de campioană a României la fotbal, sâmbătă seara, după ce a învins-o pe Farul Constanţa cu scorul de 2-1 (1-0), pe Arena Naţională din Capitală, în etapa a şaptea a fazei play-off a Superligii. O partidă decisă și de greșeala de la golul doi al gazdelor, în care reușita ...
Sorana Cîrstea a fost eliminată de poloneza Iga Swiatek (22 de ani – 1 WTA) în turul trei al turneului de la Madrid. Sorana a cedat cu 1-6, 1-6 în fața Igăi Swiatek, la capătul unui meci controlat de la un capăt la altul de jucătoarea poloneză, după doar o oră și 18 minute de joc. Românca va ...
Jaqueline Cristian s-a calificat în runda a treia a turneului WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.679.965 de euro, vineri, după o victorie spectaculoasă în faţa cehoaicei Barbora Krejcikova, cu 2-6, 6-0, 6-2. Jaqueline (25 ani, 73 WTA), venită din calificări, s-a impus în faţa campioanei ...
Sorana Cîrstea s-a calificat, joi, în runda a treia a turneului WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.679.965 de euro, după ce a învins-o pe filipineza Alexandra Eala cu 6-3, 6-7 (6/8), 6-4. Sorana (34 ani, 30 WTA), cap de serie numărul 27, a debutat la ediţia din acest an a turneului Mutua ...
Farul Constanţa a învins-o pe Rapid Bucureşti cu scorul de 3-1 (1-1), miercuri seara, pe teren propriu, la Ovidiu, într-un meci din etapa a şasea a fazei play-off a Superligii de fotbal. O victorie obținută după un nou meci foarte bun al "marinarilor", chiar dacă din garnitura de bază au ...
Simona Halep primise wild card pentru turneul Mutua Madrid Open, care se va disputa între 23 aprilie și 5 mai. Aflată pe locul 1146 în clasamentul mondial, românca nu va putea participa însă la Caja Magica, din cauza accidentării la genunchi carea împiedicat-o să joaceși la WTA Rouen ...
David Popovici a câştigat titlul naţional în proba de 400 m liber, vineri, în cadrul Campionatelor Naţionale de înot în bazin de 50 de metri, găzduite de Complexul Sportiv de Nataţie din Otopeni. Popovici (CS Dinamo) s-a impus cu timpul de 3 min 47 sec 54/100, la mare distanţă de următorii clasaţi pe ...
Farul Constanţa a surclasat-o pe CFR Cluj cu scorul de 5-1 (2-0), vineri seara, la Ovidiu, într-un meci din etapa a cincea a fazei play-off a Superligii de fotbal. Farul s-a impus prin golurile marcate de Louis Munteanu (22), Ionuţ Cojocaru (51, 78), Constantin Grameni (67) şi Cristian Ganea (83) Louis ...
David Popovici, dublu campion european la 100 şi 200 m liber, a câştigat miercuri seara finala probei de 50 m liber cu timpul de 22sec27/100, în prima zi a Campionatelor Naţionale de înot pentru seniori, tineret şi juniori de la Otopeni. Popovici, calificat la JO 2024, care în serii a înotat în ...
În perioada 12-14 aprilie 2024, Albena, Bulgaria, a găzduit cea de-a 14-a ediţie a Campionatelor Mondiale de Karate, sub sigla World Shotokan Federation, prin participarea unui număr de 438 de sportivi, din 23 de ţări, evoluând în 981 probe de concurs. Reprezentanţii din Constanţa, ai delegaţiei antrenată ...
Nicio schimbare nu s-a petrecut faţă de săptămâna precedentă în primele 30 de locuri ale clasamentului mondial al circuitului feminin de tenis (WTA), în condiţiile în care nu au avut loc turnee importante din cauza meciurilor din Billie Jean King Cup. Poloneza Iga Swiatek conduce în ierarhie cu un avans ...
Farul Constanţa a învins Universitatea Craiovacu 2-1, vineri seara, în Bănie, într-un meci din etapa a patra a fazei play-off a Superligii de fotbal. Universitatea a deschis scorul rapid, prin Ştefan Baiaram (4), la capătul unui contraatac.Farul a jucat mai bine şi a reuşit să marcheze de două ori până ...
Simona Halep a revenit pe teren și se pregătește pentru turneul WTA 125 de la Oeiras, după ce a scăpat de suspendare. Sportiva a fost testată recent, fără să fie anunțată în prealabil. Marți 09 aprilie, Simona Halep a fost testată de ANAD (Agenția Națională Anti-Doping) și a declarat că nu are ...
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu Farul Constanţa, 1-1 (1-1), vineri seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a treia a fazei play-off a Superligii de fotbal. "Marinarii" au deschis scorul în min.43, prin Louis Munteanu, al cărui șut puternic de la 18m s-a oprit în plasa ...