Punctul de lucru din Mangalia al unei societăţi bucureştene de pariuri sportive a fost, sîmbătă noaptea, ţinta unor hoţi care au reuşit să treacă de sistemul de alarmă. Potrivit poliţiştilor, Claudia Abagiu, şefa punctului de lucru al casei de pariuri „Fortuna Bettings”, situat pe str. Constanţei, la parterul blocului PX4, din Mangalia, a reclamat, ieri dimineaţă, că sediul societăţii a fost spart. Femeia le-a spus oamenilor legii că jaful a fost descoperit de Alina Elena Şindrilaru, de 28 ani, casiera de serviciu, care a ajuns prima le serviciu şi a găsit uşa de acces în sediu întredeschisă şi cutia de valori golită de bani şi aruncată pe un birou. „Din verificările efectuate, nu există urme de forţare a uşii. Sistemul de alarmă a fost dezactivat la ora 03.00, prin introducerea codului de acces. Hoţul a cunoscut şi cifrul cutiei de valori, pe care a deschis-o şi a luat 4.300 lei”, a declarat insp. pr. Cristian Popescu, şeful Biroului Judiciar al Poliţiei din Mangalia. Potrivit oamenilor legii, casa de pariuri are trei angajaţi, două casiere şi coordonatoarea lor, şi toate cunosc codurile de acces, atît pe cel de la intrare, cît şi pe cel de la cutia de valori. Potrivit insp. pr. Cristian Popescu, de securitatea casei de pariuri se ocupă firma „Ovidius Protguard”, iar alarma se declanşează dacă, în 15 secunde de la descuierea uşii nu este introdus codul de acces. Oamenii legii mai spun că sistemul de alarmă înregistreză orice încuiere/descuiere a uşii de acces, şi nu îşi explică lipsa de reacţie a societăţii de pază. „Hoţul a intrat la 03.00, iar la plecare nu a mai încuiat uşa, infracţiunea fiind descoperită cîteva ore mai tîrziu. Mi s-ar fi părut normal ca societatea care asigură paza obiectivului să fi verificat de ce casa de pariuri are alarma dezactivată în toiul nopţii şi să-l fi contactat pe şeful societăţii”, a declarat insp. pr. Cristian Popescu. Poliţiştii efectuează cercetări în vederea prinderii hoţilor, şi spun că au deja un cerc de suspecţi, în care le-au inclus pe angajatele societăţii şi pe prietenii apropiaţi ai acestora.