Parlamentar kosovar, suspectat că ar fi liderul unei reţele de crimă organizată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Parlamentar kosovar, suspectat că ar fi liderul unei reţele de crimă organizată

Externe 27 Aprilie 2016 / 19:49 521 accesări

Şase persoane au fost arestate miercuri, într-o amplă operaţiune coordonată de misiunea de poliţie a Uniunii Europene (EULEX) contra unei reţele de crimă organizată sârbo-albaneze în Kosovo, iar autorităţile îl caută încă pe un parlamentar kosovar, presupusul lider al reţelei, relatează AP. Azem Syla, membru al Partidului Democratic din Kosovo, se află încă în libertate, în ciuda eforturilor consistente ale poliţiei kosovare din ultimele zece zile de a-l localiza, au precizat, miercuri, procurorii kosovari. Avocatul Tome Gashi, care l-a reprezentat pe Syla într-un caz antreior, a declarat că nu a fost înştiinţat dacă îl va reprezenta în continuare pe parlamentar şi că nu a luat legătura cu el, de când au fost anunţate raidurile poliţiei.

Azem Syla, în vârstă de 65 de ani, a fost un comandant de rang înalt în Armata pentru Eliberarea Kosovo, în timpul războiului separatist din 1998-1999 împotriva Serbiei, care a fost coordonat la acea vreme de Slobodan Milosevic. Circa 350 de poliţişti au fost mobilizaţi în cadrul operaţiunii care a vizat 42 de locaţii din Kosovo şi 40 de suspecţi, potrivit procurorilor kosovari, care au precizat că investigaţia este în desfăşurare.

Misiunea Uniunii Europene pentru Respectarea Legislaţiei în Kosovo (EULEX) a coordonat operaţiunea cu asistenţă din partea poliţiei kosovare, dar şi în colaborare cu autorităţile de la Belgrad, din moment ce unii dintre suspecţi locuiesc în Serbia. Potrivit procurorilor kosovari, reţeaua de crimă organizată operează din 2006 şi a administrat sau a deţinut proprietăţi în Kosovo, în valoare de 30 de milioane de euro, pentru care a folosit acte false şi a oferit mită unor oficiali. Părţile vătămate în acest caz sunt bugetul de stat al statului Kosovo și familiile sârbe din Kosovo care aveau dreptul de a deţine acele terenuri, dar acest lucru le-a fost interzis de grupul infracţional, se arată în comunicatul procurorilor kosovari. Autorităţile kosovare au confiscat câteva dintre respectivele proprietăţi şi urmează să le restituie proprietarilor de drept. Printre acuzaţiile formulate împotriva suspecţilor se numără spălarea de bani, abuz de poziţii, falsificare de documente, oferire şi primire de mită.



12