Preşedintele PC, Dan Voiculescu, l-a acuzat, joi, într-o conferinţă de presă, pe preşedintele Traian Băsescu de trafic de influenţă, susţinînd că şeful statului i-ar fi cerut fostului ministru al Economiei, Codruţ Şereş, să intervină în favoarea unui grup de interese. Voiculescu a arătat o adresă a societăţii ALRO Slatina, care, conform liderului PC, dorea energie ieftină. "Rog analizaţi scrisoarea şi dispuneţi măsuri în conformitate cu interesele Guvernului şi, dacă este posibil, şi cu interesele economiei naţionale", era scris de către şeful statului pe respective adresă, conform lui Voiculescu. Purtătorul de cuvînt al Administraţiei prezidenţiale Adriana Săftoiu a respins acuzaţiile lui Voiculescu la adresa şefului statului, precizînd că acest tip de corespondenţă între Preşedinţie şi instituţii este normal. (Este normal să se soluţioneze vreo solicitare astfel încît să contravină intereselor economiei naţionale, după cum se sugerează în adnotarea de pe adresă?) Ulterior, Săftoiu a admis că formularea din textul scris de şeful statului conţine o ironie, pentru că la acea dată era o dispută pe probleme energetice, iar punctele de vedere ale Preşedinţiei şi Guvernului erau diferite (?!) La rîndul lui, Codruţ Şereş a declarat joi seara, într-o emisiune televizată, că preşedintele Băsescu i-a telefonat pentru a-l anunţa că îi trimite un document şi că, în aceeaşi zi, a primit memoriul referitor la ALRO. "Vă trimit un document. Aveţi grijă de el", ar fi spus şeful statului, conform lui Şereş. El a adăugat că documentul avînd antetul ALRO i-a parvenit personal, în plic, de la preşedinte şi a precizat că în document se solicita contract pe termen lung şi societate mixtă cu Nuclear Electrica, niciuna dintre acestea nefiind soluţionată pozitiv de către minister.
Adnotarea preşedintelui Băsescu, scrisă într-un colţ al petiţiei redactate de ALRO Slatina şi trimise ministrului Economiei de la acea dată, Codruţ Şereş, citează din soluţiile propuse de companie, fapt ce poate naşte suspiciuni cum că şeful statului a insinuat că susţine propunerile companiei, este de părere Renate Weber, preşedintele Fundaţiei pentru o Societate Deschisă, fost consilier la Cotroceni. Ea a criticat şi "prea multele derapaje instituţionale ale preşedintelui", regăsite în modul acestuia de a comunica instituţional cu un ministru al Cabinetului Tăriceanu. Ea a apreciat că şeful statului ar fi putut să ridice problema într-o şedinţă de Guvern la care să participe, unde putea să pună documentul în discuţie, "putea găsi o altă variantă, instituţională de această dată, evitînd să trimită unui ministru un document fără număr de înregistrare".