”Sistemul plutonian ne uluieşte”!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

”Sistemul plutonian ne uluieşte”!

Ştiință 10 Noiembrie 2015 / 15:36 1689 accesări

Cercetătorii americani au descoperit, pe Pluto, anumite formaţiuni muntoase ce par a fi gheţari care ejectează gheaţă, potrivit unui studiu ale cărui concluzii au fost prezentate luni. Noua descoperire ridică o serie de întrebări despre felul în care această planetă pitică a putut să rămână până în zilele noastre atât de activă din punct de vedere geologic. Studiul, prezentat la o întrunire organizată de American Astronomical Society în National Harbor, Maryland, SUA, evidenţiază faptul că Pluto şi sateliţii lui naturali alcătuiesc un sistem mult mai complicat decât au estimat oamenii de ştiinţă. ”Sistemul plutonian ne uluieşte”, a explicat planetologul Alan Stern, cercetător la Southwest Research Institute din Boulder, Colorado. El coordonează una dintre echipele NASA care participă la misiunea New Horizons, prima sondă spaţială care a survolat planeta pitică Pluto pe 14 iulie. Fotografii şi date ştiinţifice prelevate cu ocazia acelui survol sunt de atunci transmise spre Terra.

Printre cele 50 de rapoarte pe care specialiştii care participă la misiunea New Horizons le vor prezenta în această săptămână se află şi o analiză a unor imagini ce prezintă doi munţi de pe Pluto, ce măsoară fiecare peste 161 de kilometri în diametru şi mai mulţi kilometri în înălţime. Vârfurile munţilor prezintă depresiuni similare cu cele ale vulcanilor de pe Marte şi Terra. ”Nimic asemănător nu a fost văzut vreodată la marginile Sistemului Solar”, a spus Oliver White, participant la misiunea New Horizons şi cercetător la Ames Research Center, un laborator ştiinţific administrat de NASA, situat în Moffett Field, California. În loc să ejecteze roci topite, vulcanii de pe Pluto aruncă în atmosferă apă îngheţată şi alte tipuri de gheţuri, precum cele din azot, amoniac şi metan. Deşi recunoaşte că ideea prezenţei unor vulcani pe Pluto, care se află la o distanţă de 40 de ori mai mare de Soare decât Pământul, poate să pară nebunească, totuşi, spune Oliver White, ”acesta este cel mai puţin nebunesc lucru la care ne putem gândi pentru a putea explica existenţa acelor munţi”. Sonda New Horizons a descoperit şi câteva crăpături adânci în scoarţa lui Pluto, cea mai mare dintre ele având o lungime de 322 de kilometri. Vârful acelei crăpături este cu 4 kilometri mai înalt decât baza acesteia - o diferenţă de nivel de două ori mai mare decât aceea din Marele Canion de pe Terra.

Oamenii de ştiinţă bănuiesc că descompunerea unor elemente radioactive din nucleul lui Pluto reprezintă sursa de căldură a acestei planete pitice şi a transformărilor ei. Sonda New Horizons, lansată de NASA în 2006, este destinată cercetării planetei pitice Pluto, dar şi corpurilor spaţiale din Centura Kuiper, într-o misiune fără precedent. Pluto se află în Centura Kuiper, o regiune de miniplanete şi alte corpuri îngheţate care orbitează Soarele dincolo de Neptun, despre care se crede că sunt rămăşiţe ale procesului de formare a Sistemului Solar, în urmă cu 4,6 miliarde de ani. Este ultima dintre regiunile neexplorate ale Sistemului Solar. De la descoperirea ei, în 1930, de astronomul american Clyde William Tombaugh, Pluto a rămas un mister pentru savanţi, care se chinuie să explice de ce o planetă cu o rază atât de mică ar putea exista dincolo de lumile uriaşe ale planetelor Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun. În 1992, astronomii au descoperit că Pluto, situată la o distanţă de Soare de 40 de ori mai mare decât cea dintre Terra şi astru, nu era singură în depărtările Sistemului Solar, iar din acest motiv, Uniunea Astronomică Internaţională (International Astronomical Union) a decis să reevalueze definiţia unei planete. În 2006, cu New Horizons deja lansată, Pluto şi-a pierdut titlul de a noua planetă a Sistemului Solar, fiind clasată în categoria planetelor pitice. De atunci, peste 1.000 de planete pitice au fost descoperite în Centura Kuiper.

Centura Kuiper este o regiune a Sistemului Solar similară centurii de asteroizi, dar mult mai mare ca aceasta şi cuprinzând mult mai multe corpuri spaţiale formate din diferite tipuri de gheaţă. Centura Kuiper a fost denumită după Gerard Peter Kuiper (1905 - 1973), un astronom olandezo-american ce a prezis şi demonstrat existenţa acestei centuri de materie a Sistemului Solar. În afară de New Horizons, astronomii contează în anii viitori şi pe sistemul de imagistică în infraroşu de la bordul succesorului lui Hubble, telescopul spaţial James Webb, deocamdată programat pentru lansare în 2018, potrivit site-ului NASA, pentru a realiza o serie de cercetări şi mai detaliate, precum compoziţia chimică de la suprafaţa lui Pluto şi a sateliţilor săi, dar şi de la suprafaţa numeroşilor asteroizi care se află în Centura Kuiper.

Citește și:

Fotografie spectaculoasă cu luna îngheţată a lui Saturn

Agenți patogeni la bordul Stației Spațiale Internaționale

Un satelit al planetei Saturn va fi survolat de sonda Cassini

Astronauţii de pe ISS au testat pentru prima dată în spaţiu o cameră video 4K

Putem modifica traiectoriile asteroizilor? NASA şi ESA încearcă...

Misterul dispariției atmosferei lui Marte, cu un pas mai aproape de rezolvare

Portretul unui erou care nu s-a născut încă: cine va fi noul Neil Armstrong al Planetei Roșii?

Nebuloasa Voal, o splendoare extraterestră

Taguri articol


12