Actorul american Tom Hanks a anunţat că va produce un serial animat inspirat din franciza ”Star Trek”, ce va fi difuzat pe internet, începând din anul 2011. Tom Hanks, care a produs recent, împreună cu Steven Spielberg, miniseria de televiziune ”The Pacific”, bine primită de public şi de criticii de specialitate, a oferit presei americane o serie de detalii despre următorul său proiect: un serial animat de 20 de episoade, fiecare dintre acestea având o durată de trei minute. Deşi Tom Hanks dorea iniţial să recurgă la marionete, în cele din urmă, cineastul american a optat pentru folosirea tehnicilor de animaţie pentru acest proiect. Intitulat ”Electric City”, serialul va prezenta o viziune nuanţată despre societatea viitorului. Tom Hanks, care a declarat că s-a inspirat din franciza ”Star Trek” în ceea ce priveşte dimensiunea umanistă a proiectului său, a decis să nu prezinte în acest serial animat o viziune pesimistă asupra viitorului. El doreşte să prezinte o societate a viitorului în care lucrurile au evoluat, iar această evoluţie nu este neapărat una negativă. Departe de viziunile alarmiste despre viitor, serialul ”Electric City” se inspiră din subiecte ale societăţii actuale, precum consumul de energie şi libertatea presei. Serialul \"Electric City\", care a avut nevoie de şase ani pentru a se concretiza, va fi disponibil pe internet începând din 2011.
Tom Hanks, dublu laureat cu Oscar pentru rolurile din filmele ”Forrest Gump” (1994) şi ”Philadelphia” (1995), va putea fi văzut în curând pe marile ecrane, alături de Julia Roberts, în filmul ”Larry Crowne”, pe care l-a regizat şi produs.