Ultimul meci oficial al anului pentru CSU Neptun

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal (f) / Divizia A, etapa a 9-a: CSU NEPTUN CONSTANȚA - ACS SPARTAC BUCUREȘTI

Ultimul meci oficial al anului pentru CSU Neptun

Sport 18 Noiembrie 2016 / 17:56 539 accesări
CSU Neptun pleacă din postura de mare favorită în confruntarea cu ACS Spartac București

CSU Neptun pleacă din postura de mare favorită în confruntarea cu ACS Spartac București

Cu doar trei victorii în acest sezon, CSU Neptun Constanța se află în partea inferioară a clasamentului Diviziei A la handbal feminin, dar echipa pregătită de Ionuț Pușcașu și Lăcrămioara Ilie are șansa de a avansa în ierarhia Seriei A dacă învinge pe ACS Spartac București, în partida programată duminică, de la ora 13.00, în Sala Sporturilor. „Este un meci pe care trebuie să-l câștigăm, ținând cont atât de valoarea lotului, cât și de pozițiile din clasament. Am făcut un pas greșit la Bacău, dar am depășit acest moment și avem nevoie de trei puncte pentru a rămâne în cursa pentru îndeplinirea obiectivului, clasarea pe locurile 4-6. Campionatul este echilibrat și de la locul al treilea în jos putem bate pe oricine”, a spus antrenorul Ionuț Pușcașu. Pentru constănțence este ultimul meci oficial din acest an, campionatul urmând să se întrerupă până la 8 ianuarie. „După joc, fetele vor intra în vacanță până la 2 decembrie, când vor reveni la antrenamente, iar în ziua de 13 decembrie vom pleca într-un cantonament de zece zile la munte”, a explicat Pușcașu.

Celelalte meciuri ale etapei - sâmbătă, ora 11.00: CNOT Iași - SCM Pitești; duminică, ora 10.30: CSU Târgoviște - HC Activ CSO Plopeni; ora 11.00: HCF Piatra Neamț - CS Știința Bacău, ACS Șc. 181 SSP București - CSU Știința București, HM Buzău - Dinamo București; marți, ora 18.00: Rapid Usl Metrou București - CSM București.

Clasament: 1. Rapid Usl Metrou București 24p (8j, 307-160), 2. HM Buzău 18p (8j, 300-240), 3. Dinamo București 18p (7j, 236-154), 4. CSM București II 18p (8j, 256-183), 5. SCM Pitești 16p (8j, 264-223), 6. CSU Știința București 12p (7j, 185-183), 7. HCF Piatra Neamț 12p (8j, 227-246), 8. CS Știința Bacău 10p (8j, 200-217), 9. HC Activ CSO Plopeni 9p (8j, 215-221), 10. CSU NEPTUN 9p (7j, 166-211), 11. ACS Șc. 181 SSP București 6p (7j, 197-253), 12. ACS Spartac București 3p (6j, 193-269), 13. CNOT Iași 0p (5j, 129-181), 14. CSU Târgoviște 0p (8j, 189-312).

Citeşte şi:

CSU Neptun, învinsă pe final la Bacău

CSU Neptun țintește victoria la Bacău

Succes important pentru CSU Neptun



12